Care este Ziua de odihnă (Ziua Domnului)? Sâmbăta sau Duminica?

 Acest articol dezminte punctul de vedere al adventiștilor de ziua a șaptea și baptiștilor de ziua a șaptea, care spun că ziua dedicată în mod special lui Dumnezeu, odihnei și închinării, este sâmbăta, nu duminica.

De ce catolicii adevărați dedică în mod special lui Dumnezeu duminica, mai degrabă decât sâmbăta

 Folosind Biblia pentru a respinge părerile adventiste de ziua a șaptea și babtiste de ziua a șaptea

Exod 20:8-11 – “Adu-ți aminte de ziua de sabat ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și  să-ți faci toate lucrările tale. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău. Să nu faci nicio lucrare nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici animalele tale, nici străinul care este înăuntrul porților tale. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul și marea și tot ceea ce este în ele, iar în ziua a șaptea s-a odihnit: de aceea a binecuvântat DOMNUL ziua de sabat și a sfințit-o.”

În Exod 20, găsim porunca de a respecta sabatul. În Vechiul Testament, Sabatul însemna “odihnă” sau “încetare” în a șaptea zi a săptămânii iudaice – sâmbătă. Un număr considerabil de protestanți susțin că oamenii sunt în continuare legați de porunca de a păstra sâmbăta deoparte pentru Dumnezeu. Ei cred că această poruncă este încălcată de catolici deoarece catolicii acceptă (în conformitate cu tradiția Bisericii și învățăturii Noului Testament) că prerogativele sabatului au fost transferate duminicii în Noul Testament. Următoarele considerații ar trebui să arate oricărei persoane sincere de ce adventiștii de ziua a șaptea și baptiștii de ziua a șaptea greșesc. Însuși Dumnezeu, prin Biserica pe care a întemeiat-o, a transferat zilei de duminică prerogativele sabatului, în onoarea zilei în care Isus Cristos a înviat (i.e., duminica).

PORUNCA DE A RESPECTA SABATUL ESTE DE NATURĂ DIFERITĂ FAȚĂ DE CELELALTE PORUNCI

Dintre toate cele 10 porunci, cea de a respecta sabatul este de natură diferită față de restul. Acesta este un punct foarte important. Este diferită, deoarece este singura dintre cele zece porunci care se referă la ceremonial, nu la legea naturală. De exemplu, omul știe în inima lui că nu trebuie să ucidă, că nu trebuie să fure, etc. Însă legea naturală în sine nu-l învață că trebuie să se închine lui Dumnezeu într-o anumită zi spre deosebire de o altă zi. Aceasta trebuie să vină de la revelație și precept extern. De fapt, respectarea sabatului sau zilei a șaptea a început abia după Exod. Nu era făcut de dinainte sau de la bun început. Face parte din ceremonial, nu din legea naturală. Deoarece este poruncă din legea ceremonială, nu legea naturală, Dumnezeu poate schimba ziua în care El va fi onorat în mod special. Protestanții care susțin că legea sabatului sâmbetei rămâne în vigoare nu urmează alte aspecte ale legii ceremoniale a Vechiului Testament. Ei nu consideră că circumcizia sau jertfele rituale mai sunt obligatorii, însă spun că legea ceremonială a sabatului sâmbetei rămâne obligatorie. Acest lucru este nebiblic și ilogic. La fel cum circumcizia, jertfele rituale, și alte părți ale legii ceremoniale au încetat odată cu venirea lui Cristos, cerința ceremonială de a păstra sâmbăta în mod special pentru Dumnezeu a încetat. A fost înlocuită de Dumnezeu și Biserica Sa cu obligația de a onora în mod special duminica.

APOSTOLII ȘI BISERICA PRIMARĂ AU CELEBRAT DUMINICA, NU SÂMBĂTA

Apostolii clar au onorat duminica, nu sâmbăta. Citim că s-au întâlnit pentru Euharistie, frângerea pâinii, în prima zi a săptămânii – duminica – ziua Învierii Domnului.

Faptele Apostolilor 20:7 – “În prima zi a săptămânii, când erau adunați ca să frângă pâinea, Paul, care avea să plece a doua zi, le vorbea. El și-a prelungit predica până la miezul nopții.”

Așadar, creștinii s-au adunat să se închine duminica. Această zi a fost pusă deoparte de către apostoli.

1 Corinteni 16:1-2 – “Cât despre colectele pentru sfinți, voi să faceți așa cum am hotărât pentru Bisericile din Galația: în prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deoparte, la el acasă, păstrând ceea ce i se pare bun, ca să nu aibă loc colectele atunci când voi veni.”

Acest verset următor are o importanță deosebită.

Coloseni 2:16-17 – “Așadar, nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare și la băutură, cu privire la sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbătă: Acestea sunt umbra celor ce vor veni, dar trupul este al lui Cristos.”

Vedem aici că sf. Paul învață în mod special că legile ceremoniale (inclusiv respectarea sabatului!) țin de perioada Vechiului Testament și nu mai sunt obligatorii după venirea lui Cristos. Cât mai clar trebuie să fie?

DUMNEZEU A DAT AUTORITATE DE A TARNSFERA SABATUL DUMINICII, ÎN ONOAREA ÎNVIERII SALE

Matei 16:18-19 – “Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: ceea ce vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar ceea ce vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” Matei 18:17-18 – “Dacă refuză să-i asculte și pe ei, spune-l Bisericii. Iar dacă refuză să asculte și de Biserică, să fie pentru tine ca un păgân și un vameș. Adevăr vă spun: Tot ce veți lega pe pământ va fi legat în ceruri și tot ce veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”

De aceea creștinii primari se întâlneau duminica (ziua Domnului) pentru a celebra Euharistia. De aceea părinții cei mai vechi, precum sf. Ignațiu de Antiohia – care a scris în aproximativ 110 d.Cr. – au recunoscut că duminica este ziua, nu sâmbăta.

Sf. Ignațiu de Antiohia, Epistolă către Magnezieni, nr. 9, 110 d. Cr.: “Dacă atunci ei care umblau în obiceiurile străvechi au venit la o nouă speranță, nu mai trăind pentru sabat, ci pentru ziua Domnului, când, de asemenea, viața noastră a apărut prin El și prin moartea Sa – deși unii îl neagă – și prin acest mister am primit credință, și pentru acest motiv, de asemenea, noi suferim…”

Aceasta este dovadă clară că adventiștii de ziua a șaptea și baptiștii de ziua a șaptea urmează o pervertire a Scripturii, făcută de om, care era străină atât apostolilor cât și celor mai vechi creștini. Mulți alți părinți ai Bisericii pot fi citați.

MAI MULT: ZIUA DOMNULUI PENTRU ODIHNĂ ESTE LEGATĂ DE CREAȚIA SA; SE ODIHNEȘTE DUPĂ CE MUNCA DE CREAȚIE ESTE TERMINATĂ

ÎNVIEREA SEMNIFICĂ FINALIZAREA NOII CREAȚII, ȘI ASTFEL MARCHEAZĂ NOUA ZI DE ODIHNĂ

Geneza 2:1-2 – “Astfel s-au împlinit cerurile și pământul și toată oștirea lor. Și a împlinit Dumnezeu în ziua a șaptea lucrarea pe care o făcuse. Și s-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse.”

Citim că odihna lui Dumnezeu este legată de finalizarea muncii Sale. Dumnezeu a finalizat lucrarea Sa, și apoi s-a odihnit în ziua a șaptea. Însă întreaga creație a fost afectată de păcatul lui Adam. De aceea Romani 8 învață că întreaga creație aștepta răscumpărarea lui Cristos. Răscumpărarea Sa avea să repare creația care a fost afectată.

Romani 8:22-23 – “De fapt, noi știm că toată creația suspină și suferă durerile unei nașteri până în timpul de acum,  dar nu numai ea, ci și noi, cei care avem ca prim dar al lui Dumnezeu Duhul, și noi suspinăm în noi înșine, așteptând înfierea și răscumpărarea trupului nostru.”

Răscumpărarea lui Cristos este, așadar, o nouă creație. De aceea citim:

2 Corinteni 5:17 – “Deci, dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, toate au devenit noi.” Evrei 9:11-12 – “Iar Cristos, venind mare preot al bunurilor celor viitoare, a trecut printr-un cort mai mare și desăvârșit, nu făcut de mână de om, adică nu din creația aceasta; el a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu propriul lui sânge, dobândind o răscumpărare veșnică.”

Noua lucrare de creație a lui Cristos – de a repara creația care a fost afectată de Adam – a fost realizată pe Cruce și a culminat cu Învierea Sa. De aceea găsim interesanta identificare subtilă a lui Isus cu grădinarul. Când Maria Magdalena l-a văzut pe Domnul înviat în ziua Învierii Sale, l-a confundat cu grădinarul. Acest eveniment adevărat a fost, de asemenea, menit să indice faptul că Isus era în noua grădină – Grădina Edenului restaurată (paradis), care fusese anterior pierdută prin păcatul lui Adam.

Ioan 20:15 – “Isus i-a zis: ‘Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?’ Ea, crezând că este grădinarul, i-a spus: ‘Domnule, dacă tu l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus și eu îl voi lua’.” Geneza 2:8 – “Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și l-a așezat acolo pe omul pe care îl plăsmuise.”

Răscumpărarea și Învierea lui Isus a restaurat paradisul și a reparat grădina care a fost coruptă; căci el este noul Adam, și mai mare.

1 Corinteni 15:45 – “Aşa şi este scris: primul om, Adam, a fost făcut cu suflet viu; cel din urmă Adam [Cristos], cu duh dătător de viaţă.” Romani 5:14 – “Totuşi, moartea a domnit de la Adam şi până la Moise chiar şi peste cei care nu păcătuiseră după exemplul greşelii lui Adam, care este chipul [tipul] celui care avea să vină [Isus].” Romani 5:19 – “După cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot la fel, prin ascultarea unuia singur, cei mulţi vor fi făcuţi drepţi.”

Astfel, are sens perfect ca Ziua Domnului (Duminica, ziua Învierii Sale) – care a marcat sfârșitul noii Sale lucrări de creație) – să devină noua zi de odihnă.