Marea apostazie prezisă

Ioan Paul al II-lea în timpul unei adunări de rugăciune sincretistă cu diferiţi falşi lideri religioşi la Assisi în 1986.  Această activitate “ecumenică” a fost dintotdeauna condamnată de Biserica catolică, şi în mod specific catalogată de papa Pius al XI-lea în 1928 ca fiind respingere completă a Credinţei catolice.  Genul acesta de activitate este o revoluţie împotriva Credinţei – o nouă Evanghelie. Ce se întâmplă? Veți afla în informațiile documentate în această carte.

1. Marea apostazie şi o Biserică contrafăcută prezise în Noul Testament şi în profeţiile catolice

Luca 18:8 – “Dar Fiul Omului când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”

În Evanghelie Domnul nostru Isus Cristos ne informează că în zilele de pe urmă adevărata Credinţă abia va mai putea fi găsită pe pământ.  Ne spune că “în locul cel sfânt” însuşi va fi “urâciunea pustiirii” (Mt. 24:15), şi o înşelătorie atât de mare încât, dacă ar fi posibil, până şi cei aleşi ar fi înşelaţi (Mt. 24:24).

Matei 24:15 – “De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit profetul Daniel, aşezată în locul sfânt: cine citeşte să înţeleagă!”

Matei 24:24-25 – “Căci se vor ridica cristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor da semne mari şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi. Iată, v-am spus de mai înainte.”

2 Tesaloniceni 2:3-5 – “Să nu vă amăgească nimeni, în nici un fel; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni renegarea [apostazie], şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, cel care se împotriveşte şi se ridică peste tot ce se cheamă Dumnezeu sau e vrednic de închinare, aşa încât se aşază el însuşi în templul lui Dumnezeu, şi se prezintă că este Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că vă spuneam acestea pe când eram încă la voi?”

În 1903, Papa sf. Pius al X-lea a crezut că probabil vede deja începutul relelor care se vor materializa pe deplin în zilele de pe urmă.

Papa sf. Pius al X-lea, E Supremi (# 5), 4 Oct. 1903: “…există motive întemeiate să se teamă, ca nu cumva această perversitate mare să fie, ca să zicem aşa, o pregustare, şi probabil începutul acelor rele care sunt rezervate pentru zilele de pe urmă, şi că poate există deja în lume ‘fiul pierzării’ despre care vorbeşte apostolul (2 Tes. 2:3).”[1]

Noul Testament ne spune că această amăgire se va întâmpla chiar în inima structurilor fizice ale Bisericii, în “templul lui Dumnezeu” (2 Tes. 2:4) şi “în locul cel sfânt” (Mt. 24:15). Aceasta se va întâmpla pentru că oamenii nu au primit iubirea adevărului (2 Tes. 2:10).

În 2 Tesaloniceni 2, sf. Paul vorbeşte despre zilele de pe urmă ca fiind caracterizate printr-o mare apostazie care va fi cea mai rea întâlnită vreodată – chiar mai rea decât cea trăită în criza ariană din secolul 4 în care un preot catolic autentic abia dacă putea fi găsit.

Pr. William Jurgens: “La un moment dat în istoria Bisericii, la numai câţiva ani înainte de predicarea prezentă (380 d.C.) a lui Grigore de Nazianz, probabil numărul de episcopi catolici în posesie de scaun episcopal, spre deosebire de episcopi arieni în posesie de scaun episcopal, a fost nu mai mare de 1% – 3% din total.  Dacă doctrina ar fi fost determinată de popularitate, astăzi ar fi trebuit să îl negăm toţi pe Cristos şi să ne opunem Duhului.”[2]

Pr. William Jurgens: “Pe timpul împăratului Valens (secolul 4), din întreg Estul, Vasile a fost practic singurul episcop de dreaptă credinţă care a reuşit să rămână la conducerea episcopiei sale… În cazul în care nu are altă importanţă pentru omul modern, o cunoaştere a istoriei arianismului ar trebui să demonstreze cel puţin că Biserica catolică nu ia în considerare popularitatea şi numerele în stabilirea şi menţinerea doctrinei: altfel, de mult ar fi trebuit să-l abandonăm pe Vasile, pe Ilarie, pe Atanasie, pe Liberiu, pe Hosius, şi să ne numim după Arie.”[3]

Sf. Grigore de Nazianz (380), Împotriva Arienilor: “Unde sunt cei care ne insultă din cauza sărăciei noastre şi se mândresc ei înşişi în bogăţiile lor? Ei care definesc Biserica prin numere şi dispreţuiesc turma mică?”[4]

Criza ariană – doar un preludiu al marii apostazii – fiind atât de extinsă, cât de extinsă va fi marea apostazie prezisă de Domnul nostru şi de sf. Paul?

Profeţie a sfântului Nicolae de Flue (1417-1487):  “Biserica va fi pedepsită pentru că majoritatea membrilor ei, de rang mic şi mare, vor deveni atât de pervertiţi. Biserica se va scufunda adânc şi mai adânc până când va părea în cele din urmă că a dispărut, şi că succesiunea lui Petru şi a celorlalţi apostoli s-a sfârşit. Însă după aceasta, ea va fi victorios înălţată, în faţa tuturor celor care se îndoiesc.”[5]

Sf. Paul spune în continuare că în această apostazie se va ajunge la situaţia în care un om stând în templul lui Dumnezeu “se prezintă că este Dumnezeu”.  Mai târziu în această carte dovedim că exact acest lucru a fost făcut de un om stând în bazilica Sfântul Petru declarând că el şi toţi ceilalţi sunt Dumnezeu.

Părintele Herman Kramer a fost un preot catolic care a studiat şi a scris 30 de ani o carte despre Apocalipsă. În cartea sa a scris următoarele despre profeţia sfântului Paul cu privire la Anticrist ce se aşază în templul lui Dumnezeu.

“Sf. Paul spune că Anticristul ‘se aşază în templul lui Dumnezeu’… Acesta nu este vechiul templu din Ierusalim, şi nici un templu asemenea construit de Anticrist, aşa cum unii au crezut, căci astfel ar fi propriul lui templu… acest templu se arată a fi o biserică catolică, posibil una dintre bisericile din Ierusalim sau a sfântului Petru din Roma, care e cea mai mare biserică din lume şi este în sensul deplin ‘templul lui Dumnezeu.’”[6]

Observaţi, părintele Kramer spune că “templul lui Dumnezeu” se referă probabil la biserica Sf. Petru din Roma.

Papa Pius al XI-lea, Quinguagesimo ante (#30), 23 Dec. 1929: “…un număr atât de mare a venit la Bazilica Sf. Petru pentru jubileul de indulgenţă, încât probabil niciodată nu am văzut acel mare templu atât de aglomerat.”[7]

Articolul din Enciclopedia Catolică despre “Anticrist” indică faptul că sf. Bernard a crezut că Anticristul va fi un antipapă:

“…sf. Bernard vorbeşte în pasaj despre antipapă [ca fiind fiara din Apocalipsă].”[8]

Fericitul Ioachim (d. 1202): “Spre sfârşitul lumii, Anticrist va da jos pe papă şi îi va uzurpa scaunul.”[9]

Însă indiferent dacă cineva crede sau nu că Anticrist va fi un antipapă, a fost cu siguranţă profeţit că forţele Anticristului vor pune stăpânire pe Roma în zilele de pe urmă.  Pe 19 Septembrie 1846, la La Salette, Sf. Fecioară Maria a profeţit că Roma va pierde Credinţa şi va deveni scaunul Anticristului într-o apostazie din zilele de pe urmă în care se neagă unica adevărată Credinţă catolică.

Maica Domnului la La Salette, 19 Sep. 1846: “Roma va pierde Credinţa şi va deveni scaunul Anticristului… Biserica va fi eclipsată.”

Această înspăimântătoare profeţie coincide cu profeţiile din Sfânta Scriptură (Apocalipsa 17 şi 18) care ne informează că oraşul celor 7 coline (Roma) va deveni o desfrânată (o contrafăcută mireasă a lui Cristos) care va comite desfrânare spirituală (idolatrie) şi va batjocori sângele sfinţilor (fals ecumenism).  Marea desfrânată profeţită în Biblie nu este Biserica catolică, ci este o contrafăcută Biserică catolică, o mireasă apostată, falsă, care apare în zilele de pe urmă să înşele pe catolici şi să eclipseze adevărata Biserică redusă acum la o rămăşiţă.  În această carte vom prezenta din fundamente doctrinare şi fapte clare, dovezile copleşitoare, incontestabile, că “Biserica” ce a apărut odată cu al II-lea Conciliu Vatican (1962-1965) nu este Biserica catolică, ci o contra-Biserică masiv frauduloasă, care neagă învăţăturile fundamentale ale Bisericii catolice.

Vom arăta că oamenii care au impus această nouă religie Vatican II şi noua liturghie nu erau catolici, ci eretici-formal care au predicat o nouă religie.

De fapt, orice fel de îndoieli cu privire la autenticitatea mesajului Sfintei Fecioare de la   La Salette vor fi şterse printr-o examinare atentă a probelor din această carte.  Printre alte lucruri, această carte va documenta faptul că Vaticanul învaţă acum că evreii sunt perfect liberi să nu creadă în Isus Cristos.

Acest lucru ar putea uimi pe unii însă este adevărat.  Chiar şi fără a mai lua în considerare restul apostaziei documentate în această carte, acest lucru dovedeşte că ceea ce a spus Maica Domnului s-a adeverit: Roma (nu Biserica Catolică) a pierdut Credinţa (a cedat unei secte contrafăcute, necatolice) şi a devenit scaunul lui Anticrist.

Spre sfârşitul anului 2001, Comisia Biblică Pontificală a publicat o carte intitulată Poporul evreu şi sfintele sale scripturi în Biblia creştină. Cartea  susţine că aşteptarea actuală a evreilor pentru prima venire a lui Mesia este validată şi justificată de Vechiul Testament.  “Aşteptarea venirii lui Mesia a fost justificată în Vechiul Testament,” a explicat purtătorul de cuvânt papal Joaquin Navarro-Valls, “iar dacă Vechiul Testament îşi păstrează valoarea, atunci păstrează şi aceasta ca valoare.  Spune că nu poţi afirma că toţi evreii greşesc iar noi avem dreptate.” Întrebat de reporteri dacă această declaraţie poate fi considerată să sugereze că e posibil ca Mesia să nu fi venit de fapt, Navarro-Valls a răspuns: “Înseamnă că ar fi greşit pentru un catolic să aştepte pe Mesia, însă nu şi pentru un evreu.” Aceasta înseamnă că Vaticanul ţine acum că evreii sunt perfect liberi să respingă pe Cristos; aceasta este învăţătura “papilor” Vatican II.

Roma a pierdut Credinţa şi a devenit scaunul Anticristului.

1 Ioan 2:22 – “Cine este mincinosul dacă nu cel care neagă că Isus este Cristosul? Acesta este Anticristul, cel care-l neagă pe Tatăl şi pe Fiul.”

Cum s-a ajuns aici și ce rămâne de făcut pentru catolici?  Vom depune eforturi pentru a răspunde în detaliu la ambele întrebări.

__________________________

Note de final pentru Secţiunea 1:

[1] The Papal Encyclicals [Enciclicele Papale], ediţie în engleză de Claudia Carlen, Raleigh: The Pierian Press, 1990, vol. 3 (1903-1939), p. 6.

[2] William Jurgens, The Faith of the Early Fathers [Credinţa Părinţilor Bisericii], ediţie în engleză, Collegeville, MN: The Liturgical Press, vol. 2, p. 39.

[3] William Jurgens, The Faith of the Early Fathers, ediţie în engleză, vol. 2, p. 3.

[4] William Jurgens, The Faith of the Early Fathers, ediţie în engleză, vol. 2, p. 33.

[5] Yves Dupont, Catholic Prophecy [Profeţii Catolice] de Yves Dupont, ediţie în engleză, Rockford, IL: Tan Books, 1973, p. 30.

[6] Pr. Herman Kramer, The Book of Destiny [Cartea Destinului], ediţie în engleză, Tan Books, 1975, p. 321.

[7] The Papal Encyclicals, ediţie în engleză, vol. 3 (1903-1939), p. 351.

[8] The Catholic Encyclopedia [Enciclopedia Catolică], ediţie în engleză, volumul 1, “Anticrist”, Robert Appleton Co. 1907, p. 561.

[9] Rev. Culleton, The Reign of Antichrist [Domnia lui Anticrist], ediţie în engleză, Tan Books, 1974, p. 130.