“Justificarea numai prin credință” și “odată salvat pentru totdeauna salvat” complet dezmințite de Biblie

Iacob 2:24 – “Deci vedeți că omul este justificat prin fapte și nu numai prin credință.”

Majoritatea covârșitoare a protestanților cred că Biblia învață că oamenii sunt justificați (îndreptați; puși într-o stare în care vor fi mântuiți; puși în starea de har sfințitor) numai prin credință în Isus – adică, fără a lua în considerare acțiunile, faptele și păcatele lor. Majoritatea dintre ei cred și în “odată salvat pentru totdeauna salvat” sau securitatea veșnică: ideea că un om care crede în Isus nu poate pierde mântuirea veșnică. Aceste idei sunt false și complet în contradicție cu învățătura Bibliei. Să privim dovezile. Apoi, vom răspunde și la obiecții.

ISUS SPUNE CĂ PENTRU A EVITA IADUL OAMENII TREBUIE SĂ ELIMINE RADICAL OCAZIILE DE PĂCAT, NU DOAR SĂ CREADĂ

În Matei capitolul 5, găsim parabola despre tăierea mâinii sau ochiului pentru a evita Iadul.

Matei 5:29-30- “Dacă ochiul tău drept te scandalizează, scoate-l și aruncă-l de la tine… Și, dacă mâna dreaptă te scandalizează, taie-o și arunc-o de la tine, pentru că este mai bine pentru tine ca să piară unul dintre membrele tale, decât tot trupul tău să ajungă în Gheenă.”

Această parabolă, (care evident se referă la tăierea ocaziilor de a păcătui – lucrurile din viață care trag oamenii în infracțiuni împotriva lui Dumnezeu) are înțeles doar dacă păcatele și faptele sunt luate în considerare atunci când se determină dacă cineva se mântuiește. Renunțând la lucrurile păcătoase, la faptele rele, omul își va salva sufletul. Prin urmare, păcatele și faptele omului determină și ele justificarea lui. Dacă omul ar fi justificat numai prin credință, această parabolă nu ar avea niciun sens.

NU ORICINE ZICE “DOAMNE, DOAMNE” VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, CI ACELA CARE ÎMPLINEȘTE VOINȚA LUI DUMNEZEU

Matei 7:21-23- “Nu oricine îmi zice, Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri. Mulți vor spune în ziua aceea: Doamne! Doamne! Oare nu în numele tău am profețit și nu în numele tău am alungat diavoli și nu în numele tău am făcut atâtea minuni? Atunci le voi declara: Niciodată nu v-am cunoscut. Îndepărtați-vă de mine, voi care săvârșiți nelegiuirea!”

Aici vedem că cel care “împlinește” voința lui Dumnezeu va intra în împărăția cerurilor, nu toți care consideră că Isus este Domnul. Apoi Isus accentuează acest punct declarând că pentru a fi a Lui trebuie să faci ceea ce spune El.

Matei 7:24-27- “Așadar, oricine ascultă aceste cuvinte ale Mele și le împlinește va fi asemenea cu omul înțelept care și-a construit casa pe stâncă… Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale Mele și nu le împlinește va fi asemenea cu bărbatul necugetat care și-a construit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea și ea s-a prăbușit. Iar prăbușirea ei a fost mare.”

Cât mai clar trebuie să fie? Contează dacă asculți cuvintele Sale și le împlinești. Nu e numai prin credință.

PENTRU A FI MÂNTUIT, TREBUIE SĂ PERSEVEREZI PÂNĂ LA SFÂRȘIT

Matei 10:22- “Și veți fi urâți de toți din cauza numelui Meu. Însă, cine va rămâne statornic până la sfârșit, acela va fi mântuit.”

Aceasta contrazice în totalitate punctul de vedere protestant “odată mântuit pentru totdeauna mântuit.” A se vedea și Marcu 13:13 pentru același mesaj.

SF. PAUL SPUNE CĂ ESTE POSIBIL SĂ DEVINĂ RESPINS

1 Corinteni 9:24-27- “Nu știți voi că cei care aleargă pe stadion, toți aleargă, însă numai unul primește premiul? Alergați în așa fel ca să-l câștigați. Orice atlet renunță la toate. Ei o fac pentru a primi o coroană pieritoare. Însă noi pentru una nepieritoare. Deci eu așa alerg, nu fără rost; așa lupt cu pumnul, dar nu lovind în aer. Îmi chinuiesc trupul și îl fac sclav ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu respins.“

Sf. Paul spune că se teme să nu devină “respins”. Cuvântul “respins” (în 1 Cor. 9:27) este tradus din cuvântul grec adokimos. Adokimos este tradus ca “netrebnic” în 2 Timotei 3:8 și în Romani 1:28. Descrie sufletele pierdute, cei care fac păcate de moarte, apostați, cei care se află în afara stării de justificare și/sau în afara credinței lui Isus.

În 2 Timotei 3:8 este folosit că să descrie oameni răi care “se opun adevărului, oameni stricați la minte, găsiți nevrednici în privința credinței” (Versiunea King James). Aceștia, evident, nu sunt oameni care se află în starea de justificare sau pe drumul spre Rai.

În Romani 1:28, adokimos este folosit pentru a descrie oameni care au fost lăsați pradă urâciunii păcatului – încă o dată, oameni care nu se află pe drumul spre Rai. De asemenea, adokimos se găsește și în alte pasaje, inclusiv Tit 1:16, Evrei 6:8 și în altă parte. În fiecare caz, nu se referă la oameni care se se află pe drumul spre Rai, ci se află în afara stării de justificare și/sau adevărata credință.

Declarând că ar putea deveni respins sau netrebnic (adokimos), nu încape îndoială că sf. Paul spunea că își poate pierde mântuirea și să fie osândit împreună cu ceilalți netrebnici. A fost sf. Paul un adevărat credincios justificat? Desigur că a fost. Prin urmare, Biblia învață că adevărații credincioși nu au asigurată mântuirea. Acest pasaj dezminte complet ideea de securitate veșnică sau ““odată mântuit pentru totdeauna mântuit.”

CEI CARE COMIT PĂCATE DE MOARTE, INCLUSIV DESFRÂNAȚII, BEȚIVII; ADULTERII, ETC. NU VOR MOȘTENI CERUL

Galateni 5:19-21- ” De altfel, faptele trupului sunt cunoscute. Acestea sunt: adulterul, desfrânarea, necurăția, destrăbălarea, idolatria, vrăjitoria, duşmănia, cearta, invidia, mâniile, ambițiile, discordiile, dezbinările, geloziile, bețiile, orgiile și cele asemănătoare acestora. Vă spun mai dinainte, așa cum v-am mai spus, că cei care practică astfel de fapte nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.”

1 Corinteni 6:9-11 – “Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici idolatrii, nici adulterii, nici afemeiații, nici sodomiţii, nici hoţii, nici lacomii, nici beţivii, nici calomniatorii, nici răpitorii, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Și așa erați unii dintre voi, dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost justificați în numele Domnului Isus Cristos și în Duhul Dumnezeului nostru.”

Înainte de a trece mai departe, trebuie notat că, potrivit sfântului Toma de Aquino, păcatul de “necurăție” sau “afemeiere” (care exclude persoana din împărăția cerului, potrivit versetelor de mai sus) este masturbarea (Summa Theologiae, P. II-II, Î. 154, R. 11.)

Aceste pasaje pun mari probleme pentru cei care cred în “justificarea numai prin credință” sau securitate veșnică. Biblia învață că păcatele de moarte/păcatele grave) distrug starea de justificare. Învață că păcatele de moarte îi pun pe oameni într-o stare în care vor fi excluși din împărăția lui Dumnezeu. Aceasta coincide cu învățătura catolică: credinciosul își poate pierde starea de justificare și să fie osândit dacă va comite păcat de moarte (de exemplu, adulter, beție, uitatul la pornografie, etc.) și moare în această stare.

Acum, în lumina acestor pasaje, protestanții au o problemă. Dacă toți cei care comit păcat de moarte își pierd justificarea, “protestanții sola fide” ar trebui să spună că niciun credincios adevărat nu comite păcate de moarte. Însă, după cum vom vedea, acest răspuns nu este valabil. Există milioane de așa-ziși “creștini” care spun că au fost “mântuiți” prin credința în Isus. Un număr foarte mare dintre ei se îmbată, păcătuiesc trupește, fură, etc. În alte cuvinte, comit păcate de moarte clare despre care Biblia spune că distrug starea de justificare.

Deoarece Biblia spune clar că păcatele de moarte distrug justificarea, “protestanții sola fide” sunt forțați să afirme că toți acei “credincioși” care comit păcate de moarte nu erau credincioși adevărați. Trebuie să admită că “asigurarea” de justificare /mântuirie pe care acei oameni au crezut că o au “sola fide” (numai prin credință) era o iluzie, o înșelăciune. Nu aveau într-adevăr credința “mântuitoare”, potrivit lor, chiar dacă credeau că o au.

Însă, acest răspuns – că un “ADEVĂRAT” credincios nu poate comite păcate de moarte despre care Biblia spune că osândesc – este dezmințit de următorul verset pe care îl vom vedea. Dovedește că oamenii care cu siguranță au avut adevărată credință “salvatoare” și au fost justificați pot comite și ei acele păcate de moarte. Dacă le-ar comite, și-ar pierde justificarea.

EFESENI 5:5-8 DOVEDEȘTE CĂ ESTE POSIBIL CA ADEVĂRAȚII CREDINCIOȘI SĂ COMITĂ PĂCATE DE MOARTE ȘI SĂ ÎȘI PIARDĂ JUSTIFICAREA DIN CAUZA ACESTOR PĂCATE – ACEASTA DISTRUGE IDEEA DE “JUSTIFICARE NUMAI PRIN CREDINȚĂ” ȘI SECURITATE VEȘNICĂ

Efeseni 5:5-8 – “Căci aceasta s-o ştiţi bine, că niciun desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este închinător la idoli, nu are moştenire în Împărăţia lui Cristos şi a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte; căci din cauza acestora vine mânia lui Dumnezeu asupra fiilor neascultării. Așadar, să nu vă faceți părtași cu ei. Odinioară erați întuneric, acum însă, lumină în Domnul. Umblați ca niște fii ai luminii.”

Acesta este un pasaj fascinant.

Mai întâi, sf. Paul menționează o serie de păcate de moarte, și spune că cei care fac astfel de lucruri nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu. Am văzut aceasta mai sus cu pasajele din Galateni 5 și 1 Corinteni 6:9. Așa cum am menționat deja, răspunsul protestant des întâlnit (și unicul posibil) la aceasta este că niciun credincios adevărat nu poate comite astfel de păcate care distrug starea de justificare.

Credincioșii justificați ar putea comite acele păcate grave; aceasta învață clar pasajul de mai sus. Sf. Paul îi avertizează în Efeseni 5:7 “să nu vă faceți părtași cu ei“. Prin urmare, credincioșii ar putea fi părtași cu cei care comit păcate de moarte. Și dacă există vreo îndoială că include credincioși autentici în avertisment, vorbește despre ei ca despre persoane ce sunt acum “lumină în Domnul” (credincioși adevărați).

Prin urmare, cei care sunt “lumină în Domnul” ar putea fi “părtași” cu cei care comit păcate de moarte, și în păcatele de moarte care distrug justificarea. Aceasta dezminte foarte clar “justificarea numai prin credință” și odată salvat pentru totdeauna salvat. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte cum ar fi “justificarea numai prin credință”.

OAMENII POT URMA CALEA LUI ISUS ȘI APOI SĂ SE ÎNTOARCĂ ȘI SĂ FIE ÎNVINȘI

2 Petru 2:20-22- “Într-adevăr, dacă, după ce au fugit de întinările lumii prin cunoașterea Domnului nostru și a Mântuitorului Isus Cristos, sunt din nou înlănțuiți și învinși de acestea, starea de pe urmă devine pentru ei mai rea decât cea dintâi. Căci ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese încredințată. Cu ei s-a întâmplat ca în proverbul adevărat: Câinele s-a întors la ceea ce a vomat, iar scroafa spălată s-a întors să se tăvălească în mocirlă.”

Acest verset indică faptul că oamenii care sunt justificați își pot pierde justificarea prin păcate. Este o dovadă clară a învățăturii catolice despre justificare. Unii ar putea încerca să spună că vorbește pur și simplu despre oameni care au auzit Evanghelia, nu despre cei care cred cu adevărat în ea. Acest argument eșuează. Versetul spune că acești oameni au “cunoscut calea dreptății” și “au fugit de întinările lumii”. Nu scapi de întinările lumii doar prin a auzi Evanghelia. Limbajul descrie pe cineva care merge pe calea justificării iar apoi se întoarce. De aceea 2 Petru 2:23 compară acest om cu o scroafă (porc), care a fost spălată (de exemplu, justificată) și apoi revine la noroi! Tot de aceea, mai devreme în același capitol, se face referire la îngerii care au păcătuit și au pierdut justificarea. Sf. Petru explică foarte clar.

ÎNGERII, ODATĂ JUSTIFICAȚI, PRIN PĂCAT ȘI-AU PIERDUT JUSTIFICAREA

2 Petru 2:4- “…Dumnezeu nu i-a cruțat pe îngerii care păcătuiseră, ci i-a alungat în Iad, în lanțurile întunericului, ca să fie ținuți pentru judecată.”

Îngerii au fost creați în justificare; dar au păcătuit de moarte, au pierdut justificarea, și au fost aruncați în Iad. Aceste pasaje contrazic complet punctul de vedere protestant despre justificare.

DUMNEZEU ESTE CAUZA DE MÂNTUIRE VEȘNICĂ PENTRU TOȚI CEI CARE ASCULTĂ DE EL

Evrei 5:9- “Iar desăvârșindu-se, [Isus] a devenit cauză de mântuire veșnică pentru toți cei care ascultă de El.”

Nu este numai prin credință.

ESTE POSIBIL PENTRU CREDINCIOȘI SĂ CADĂ – PUNCT!

Evrei 6:4-6- “Este imposibil ca aceia care au fost odată luminați, care au gustat darurile cerești și au devenit părtași ai Duhului Sfânt, care au gustat din cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și din puterile lumii viitoare și care totuși au căzut, să se reînnoiască prin convertire, de vreme ce îl răstignesc în ei înșiși pe Fiul lui Dumnezeu și îl expun batjocurii.”

Acest pasaj arată clar că oamenii care sunt credincioși, care “au devenit părtași ai Duhului Sfânt”, pot să cadă din starea de justificare. Fraza că este “imposibil” pentru astfel de persoane să fie reînnoite la acea stare se referă la harul inițial al botezului, prin care au fost prima dată curățați de păcat. Nu se pot boteza încă o dată, însă până și păcatele de moarte pot fi iertate în spovadă (Ioan 20:23). Acest pasaj demolează total teologia protestantă despre odată salvat pentru totdeauna salvat.

DUPĂ CE AU PRIMIT CUNOAȘTEREA ADEVĂRULUI CREDINCIOȘII POT FI OSÂNDIȚI DIN CAUZA PĂCATELOR LOR – DEZMINȚIND ASTFEL SOLA FIDE!

Evrei 10:26-27- “Căci dacă păcătuim de bunăvoie, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare îngrozitoare a judecății și furia focului care este gata să-i mistuie pe cei răzvrătiți.”

În aceeași carte și în același sens ca și avertismentul de mai sus (Evrei 6:4-6), acest pasaj spune că cei care au credința – sf. Paul vorbește despre “noi” – pot pierde mântuirea, ca urmare a păcatelor voite.

FĂRĂ SFINȚENIE, NIMENI NU-L VA VEDEA PE DOMNUL

Evrei 12:14- “Urmăriți pacea cu toți, și sfințenia, fără de care nimeni nu-l va vedea pe Domnul.”

Acest verset învață că justificarea necesară pentru mântuire este o sfințire: o sfințenie adevărată avută de persoană. Nu este, așa cum încearcă să susțină protestanții, neprihănirea lui Cristos fiind atribuită (adică, aplicată) unei persoane chiar dacă rămâne la interior nesfântă.

Explicând punctul de vedere protestant despre omul justificat, Martin Luther a spus că un om justificat este ca o movilă de bălegar acoperită cu zăpadă. Omul rămâne păcătos și nedrept la interior; dar, îndată ce crede, neprihănirea lui Cristos îi este aplicată ca o acoperire și o mantie. Acest lucru, potrivit doctrinei protestante, permite unui om nedrept și murdar să fie mântuit. Poate fi mântuit, chiar dacă el nu posedă sfințenia în sine, dar rămâne un bălegar de păcat la interior.

Putem vedea cum această idee se află în contradicție cu învățătura Bibliei, care spune că un om justificat este cu adevărat sfânt prin harul lui Dumnezeu. E sfințit și schimbat în interior; trebuie să aibă această sfințenie interioară pentru a-l putea vedea pe Dumnezeu.

De asemenea, trebuie subliniat faptul că ceea ce spune Dumnezeu se întâmplă. Dacă El îl pronunță pe cineva just, aceasta e deoarece acea persoană este cu adevărat justă, nu doar fictiv sau camuflat peste.

PARABOLA SEMĂNĂTORULUI – ESTE POSIBIL CA OAMENII SĂ CREADĂ PENTRU UN TIMP IAR APOI SĂ CADĂ

Matei 13:18-22- “Așadar, ascultați parabola semănătorului. Oricine ascultă cuvântul împărăției și nu-l înțelege, vine cel rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui: acesta este ce s-a semănat de-a lungul drumului. Ce a fost semănat pe loc pietros este cel care ascultă cuvântul și-l primește îndată cu bucurie, dar nu are rădăcini în sine, este de scurtă durată; când vine o încercare sau o persecuție din cauza cuvântului, imediat se scandalizează. Ce a fost semănat între spini este cel care ascultă cuvântul, dar grija lumii și pofta amăgitoare a bogăției înăbușă cuvântul și rămâne fără rod.”

Aici vedem că un om poate crede însă o perioadă “de scurtă durată” iar apoi să cadă. Versiunile acestei parabole în Marcu și Luca explică și mai clar:

Marcu 4:17- “… dar nu au rădăcină în ei, ci sunt nestatornici. Dacă vine o suferință sau o persecuție din cauza cuvântului, se scandalizează îndată.”

Luca 8:13- “Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi.”

Isus spune clar în Luca 8:13 că acești oameni cred “pentru un timp”. Protestanții ar putea încerca să spună că aceasta se referă la oameni care nu cred cu adevărat. Însă nu se poate spune aceasta, căci Isus Însuși spune că ei cred pentru un timp.

Această întreagă parabolă combate – și nu are sens – în falsul punct de vedere despre justificare promovat de protestanți. Nu numai că ne învață faptul că persoana poate crede iar apoi să cadă, dar și că păcatele, tentațiile, preocupările lumești, eforturile de a învinge lumea și capcanele și grijile ei (Matei 13:22), toate fac parte din justificarea și mântuirea persoanei. Este o confirmare izbitoare a învățăturii catolice despre justificare, și o combatere izbitoare a poziției protestante.

Luca 8:15- “Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată și generoasă, îl păstrează și aduc roade întru răbdare.”

Cei care aduc roade întru răbdare sunt cei care aud cuvântul și “îl păstrează” sau practică.

PARABOLA TALANȚILOR: DACĂ NU PRODUCI ROADE PENTRU DUMNEZEU, VEI FI OSÂNDIT – DIRECT CONTRAR JUSTIFICĂRII “NUMAI PRIN CREDINȚĂ”

Parabola talanților combate total punctul de vedere protestant despre justificare.

Matei 25:15-30- “Și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria putere. Apoi a plecat. Îndată, cel care primise cinci talanți s-a dus, a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci. La fel cel cu doi talanți, a câștigat alți doi. Dar cel care primise unul, s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns banii stăpânului său. După mult timp, a venit stăpânul acelor servitori și le-a cerut cont.

Venind cel care primise cinci talanți a adus alți cinci talanți spunând: Stăpâne, cinci talanți mi-ai dat, iată alți cinci talanți am câștigat. Stăpânul i-a zis: Bine, servitor bun și credincios. Peste puțin ai fost credincios, te voi pune peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău.

Venind apoi cel cu doi talanți a spus: Stăpâne, doi talanți mi-ai dat, iată alți doi talanți am câștigat. Stăpânul i-a zis: Bine, servitor bun și credincios. Peste puțin ai fost credincios, te voi pune peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău.

În sfârșit, venind și cel care primise un talant, a zis: Stăpâne, știam că ești un om aspru, care seceri unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat și, pentru că m-am temut, m-am dus și am ascuns talantul tău în pământ. Iată, ai ce este al tău. Dar stăpânul i-a răspuns: Servitor rău și leneș. Știai că secer unde n-am semănat și adun de unde n-am împrăștiat. Deci, trebuia să depui banii mei la bancheri, iar la venirea mea, aș fi retras ce este al meu cu dobândă. Așadar, luați de la el talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că oricui are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel care nu are se va lua și ceea ce are. Iar pe servitorul netrebnic aruncați-l afară în întuneric: acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.“

În această parabolă vedem că omul este condarnat pentru lene și pentru că nu a făcut ceea ce trebuie cu talanții pe care i-a primit. A fost condarnat pentru că nu a lucrat cu talanții săi pentru a câștiga mai mulți talanți! Această parabolă contrazice complet ideea de “justificare numai prin credință.” Ceea ce este extrem de interesant este că spune că Domnul culege de unde nu a semănat. În alte cuvinte, Domnul se așteaptă ca noi să facem și să producem propriile noastre lucrări, realizate cu harul Său. Dacă nu cooperăm cu harul Său pentru a produce astfel de lucrări – și nu suntem în stare să prezentăm astfel de lucrări supranaturale înaintea Sa la Judecată – vom fi aruncați în Iad. Această parabolă confirmă învățătura catolică despre lucrări, în timp ce combate complet părerile protestante.

ISUS VA DA FIECĂRUIA DUPĂ CEEA CE A FĂCUT

Matei 16:27- “Căci Fiul omului va veni în gloria Tatălui cu îngerii săi și atunci va da fiecăruia după ceea ce a făcut.”

Vom vedea aceeași învățătură în Cartea către Romani și în Cartea Apocalipsei.

ISUS ÎI VA TRIMITE ÎN IAD PE CEI CARE SĂVÂRȘESC NELEGIUIREA

Matei 13:41-42- “Fiul omului îi va trimite pe îngerii Săi, iar ei vor aduna din împărăția Lui toate smintelile și pe cei care săvârșesc nelegiuirea și-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților.”

Dumnezeu îi va condanga pe oameni la Iad dacă aceștia săvârșesc nelegiuirea

FIECARE PERSOANĂ VA PRIMI RĂSPLATĂ SAU PEDEAPSĂ ÎN FUNCȚIEA DE CEEA CE A FĂCUT ÎN TRUP

2 Corinteni 5:9-10- “De aceea, fie că rămânem în trup, fie că plecăm, ne străduim să-i fim plăcuți Lui. Căci noi toți trebuie să ne arătăm înaintea tribunalului lui Cristos pentru ca fiecare să primească, pentru ceea ce a făcut cât timp a fost în trup, fie bine, fie rău.”

Citim că omul trebuie să se străduiască pentru a fi acceptat de Cristos. Mai departe, vedem că oamenii vor primi în lumea viitoare răsplată sau pedeapsă, în funcție de ceea ce au făcut în trup “fie bine, fie rău”. Ceea ce omul a făcut (faptele sale) sunt considerate parte integrantă în mântuirea sau osândirea lui.

ESTE POSIBIL SĂ AI TOATĂ CREDINȚA ȘI SĂ NU FII NIMIC

1 Corinteni 13:1-2- “Dacă aș vorbi limbile oamenilor și ale îngerilor, dar nu aș avea iubire, aș deveni o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Și dacă aș avea darul profeției, și dacă aș cunoaște toate misterele și toată știința, și dacă aș avea toată credința așa încât să mut munții, dacă n-aș avea iubire, n-aș fi nimic.”

Conform doctrinei protestante, numai credința acordă mântuirea. Astfel, unul care ar avea toată credința ar fi mântuit. Însă Biblia ne învață altfel: poți avea toată credința și să nu beneficiezi cu nimic. Justificarea nu este numai prin credință

CE TREBUIE SĂ FACI PENTRU A FI MÂNTUIT? ISUS SPUNE CĂ TREBUIE SĂ PĂZEȘTI PORUNCILE, NU DOAR SĂ CREZI

Matei 19:16-21- “Și iată că a venit un om la el și i-a zis: Bunule Învățător, ce lucru bun trebuie să fac ca să am viața veșnică? El i-a zis: De ce-mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu; dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile… apoi vino și urmează-mă.”

Fiind întrebat ce trebuie făcut pentru mântuire, Isus spune că trebuie să păzești poruncile și să-L urmezi.

GREU VA INTRA BOGATUL ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR

Matei 19:23-24- “Atunci Isus le-a spus discipolilor săi: Adevăr vă spun: greu va intra un bogat în împărăția cerurilor. Din nou vă spun: mai ușor este ca o cămilă să treacă prin urechea acului decât ca un bogat să intre în împărăția lui Dumnezeu.”

Aici vedem că ceea ce face omul cu banii va afecta și mântuirea lui.

ISUS SPUNE SĂ VEGHEM, CA NU CUMVA SĂ NE GĂSEASCĂ FĂCÂND CEEA CE NU TREBUIE SAU COMIȚÂND PĂCATE

Marcu 13:35-37- “Vegheați, așadar, căci nu știți când vine stăpânul casei… ca nu cumva, venind pe neașteptate, să vă găsească dormind. Iar ceea ce vă spun vouă o spun tuturor: Vegheați.”

Versiunea acestei parabole în Evanghelia sfântului Luca scoate în evidență și mai mult necesitatea lucrărilor făcute pentru mântuire.

Luca 12:38, 43- “Fie că va veni la miezul nopții, fie că va veni spre dimineață și-i va găsi astfel, fericiți vor fi ei… Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel.“

Iată în Luca 21 un alt pasaj interesant cu privire la acest punct:

Luca 21:34-36- “Aveți grijă de voi înșivă ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neașteptate, ca un laț; căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați, așadar, în orice moment și rugați-vă ca să fiți în stare să fugiți de toate cele ce se vor întâmpla și să stați înaintea Fiului omului!”

În acest pasaj interesant vedem că eșecul în anumite privințe – un eșec în a evita păcate precum îmbuibarea de mâncare (ceea ce înseamnă răsfăț sau lăcomie) și beția -poate costa mântuirea omului. Aceasta ar trebui să ne arate încă o dată de ce “justificarea numai prin credință” este complet contrară și străină adevăratei Evanghelii.

CINE VREA SĂ-ȘI SALVEZE VIAȚA ȘI-O VA PIERDE

Luca 9:24- “Căci cine vrea să-și salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru Mine acela o va salva.”

Vedem că ceea ce FACE omul, în renunțarea la lucrurile păcătoase pe care lumea le oferă în această lume, va determina dacă se mântuiește. În mod evident, nu este numai prin credință.

PENTRU A FI DISCIPOLUL SĂU TREBUIE SĂ ÎȚI DUCI CRUCEA

Luca 14:27, 33- “Cine nu-și poartă crucea și nu vine după Mine nu poate fi discipolul Meu… Tot astfel, fiecare dintre voi care nu renunță la tot ceea ce are, nu poate fi discipolul Meu.”

Mântuirea nu este obținută numai prin credință în Isus, ci prin credință și purtând crucea, folosind posesiunile cu prioritate pentru a face mântuirea în religia lui Isus Cristos cel mai important lucru din viața noastră.

TREBUIE SĂ PĂZIM CUVÂNTUL LUI ISUS

Ioan 8:51- “Adevăr, adevăr vă spun: dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veci.”

Pentru a nu vedea moartea trebuie să păzești cuvântul, nu numai să crezi.

DOAR CEI CARE IARTĂ VOR FI IERTAȚI

Matei 6:14- “Căci dacă voi iertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru ceresc vă va ierta.”

Ești iertat doar dacă ierți. Nu e numai prin credință.

OAMENII SUNT JUSTIFICAȚI ȘI CONDANGAȚI DE CUVINTELE LOR, NU DOAR PE BAZA FAPTULUI DACĂ EI CRED

Matei 12:36-37- “Vă spun, așadar, în ziua judecății oamenii vor da cont de orice cuvânt nelalocul lui pe care l-ar fi spus. Căci după cuvintele tale vei fi justificat și după cuvintele tale vei fi condarnat.”

Dar credeam că justificarea e numai prin credință, căci așa spun protestanții. Nu. Cuvintele tale, acțiunile tale, lucrările tale te vor justifica sau condanga, în plus față de faptul dacă tu crezi. În Ziua judecății omul va trebui să dea socoteală pentru toate acțiunile sale și pentru toate cuvintele sale. O parabolă similară este dată în Luca 19.

SIMON MAGUL A CREZUT IAR APOI A CĂZUT

În Faptele Apostolilor capitolul 8, citim despre Simon.

Faptele 8:13- “Și Simon a crezut și… a fost botezat…”

Însă doar câteva versete mai târziu, vedem că a căzut în păcat grav:

Faptele 8:18-21- “… când a văzut Simon că prin punerea mâinilor apostolilor este dat Duhul, le-a oferit bani, spunând: Dați-mi și mie puterea aceasta, ca peste oricine îmi pun mâinile, să-l primească pe Duhul Sfânt. Dar Petru i-a spus: Să piară banii tăi împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu se poate cumpăra cu bani. Tu nu ai nici parte, nici drept la lucrul acesta, pentru că inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu.”

FELIX S-A CUTREMURAT CÂND PAUL I-A PREDICAT DESPRE EVANGHELIE ȘI CASTITATE, EVIDENT PENTRU CĂ TREBUIE SĂ EVIȚI NECURĂȚIA PENTRU A TE MÂNTUI

În Faptele 23 găsim alt pasaj interesant care este relevant pentru acest subiect.

Faptele 24:25- “Dar, pe când vorbea el [Paul] despre dreptate, despre înfrânare și despre judecata viitoare, Felix s-a cutremurat și i-a răspuns: Acum du-te! Te voi mai chema când voi avea timp.”

Versiunea catolică sună astfel:

“Şi vorbind el despre dreptate şi despre castitate şi despre judecata viitoare, Felix s-a înfricoşat şi a răspuns: Acum mergi, şi când voi găsi timp potrivit te voi mai chema.“

Felix s-a înfricoșat când sf. Paul a vorbit despre învățătura Evangheliei cu privire la castitate, evident pentru că sf. Paul l-a informat că păcatele în această privință exclud pe om de la mântuire. Felix s-a înfricoșat doar pentru că sf. Paul nu i-a predicat falsa evanghelie de “justificare numai prin credință”.

LUCRAȚI LA MÂNTUIREA VOASTRĂ CU TEAMĂ ȘI CUTREMUR

Filipeni 2:12- “De aceea, iubiții mei, așa cum ați ascultat întotdeauna, nu numai în prezența mea, ci cu atât mai mult, în absența mea, lucrați la mântuirea voastră cu teamă și cutremur.”

Lucrați la mântuirea voastră “cu teamă și cutremur”, evident pentru că oamenii își pot pierde mântuirea oricând prin păcate grave (păcate de moarte).

CARTEA CĂTRE ROMANI INDICĂ ÎN MOD CLAR CĂ FAPTELE SUNT O PARTE DIN JUSTIFICARE ȘI MÂNUIRE

*PENTRU O DEZMINȚIRE A OBIECȚIEI CU PRIVIRE LA ROMANI 3:28 ȘI FRAZA “FAPTELE LEGII” – O ÎNȚELEGERE GREȘITĂ DES ÎNTÂLNITĂ LA PROTESTANȚI – A SE VEDEA RĂSPUNSUL PENTRU ACEASTĂ OBIECȚIE DE LA SFÂRȘITUL SECȚIUNII

Teologia protestantă, care spune că omul este justificat numai prin credință, este contrazisă aproape de începutul Cărții către Romani, de discuția sfântului Paul în capitolul 2, despre cum oamenii vor fi condangați pentru ceea ce fac. Este contrazisă și atunci când Paul spune că Dumnezeu va da fiecăruia în funcție de FAPTELE sale, și că viața veșnică este pentru cei care lucrează spre dreptate.

Este foarte interesant că aceste pasaje vin la începutul Cărții către Romani. Acesta a fost modul lui Dumnezeu de a elimina orice neînțelegere cu privire la necesitatea de a face fapte și a evita păcate pentru mântuire, care ar putea să apară din interpretări greșite ale pasajelor ulterioare, care au fost scrise pentru a sublinia faptul că omul nu este justificat prin faptele Legii Vechi.

Romani 2:2-3- “… judecata lui Dumnezeu asupra celor care săvârșesc aceste lucruri este după adevăr. Dar tu, omule, care îi judeci pe cei care săvârșesc acestea, dar le practici și tu, crezi că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?“

Despre ce vorbește? La sfârșitul capitolului 1, a dat o listă cu păcate de moarte, inclusiv necurăția, lăcomia, etc.

Romani 2:5-6- “… dreptei judecăți a lui Dumnezeu, care îl va răsplăti pe fiecare după faptele sale.”

Va răsplăti fiecăruia după faptele sale, nu doar pe bază de credință. Continuă:

VIAȚA VEȘNICĂ ESTE PENTRU CEI STATORNICI ÎN BINE

Romani 2:7- “Celor care prin statornicia în a face bine caută gloria, cinstea și nemurirea le va da viață veșnică.”

MOARTEA VEȘNICĂ ESTE PENTRU CEI CARE NU SE SUPUN ADEVĂRULUI ȘI SĂVÂRȘESC RĂUL

Romani 2:8-10- “Iar iubitorilor de ceartă, care nu se supun adevărului, ci se supun nedreptăţii: mânie şi furie. Necaz şi strâmtorare peste sufletul oricărui om care săvârşeşte răul, al iudeului mai întâi, şi al grecului; Dar mărire, cinste şi pace oricui face binele: iudeului mai întâi, şi grecului.”

Viața veșnică este dată celor care cred cu adevărat și fac ceea ce este bine. Moarte veșnică este pentru orice om, inclusiv credincioși, care fac răul sau comit păcate de moarte și mor în acea stare. Nu e numai prin credință.

DUHUL SFÂNT ESTE REVĂRSAT ÎN INIMILE CELOR JUSTIFICAȚI: SFINȚIRE INTERIOARĂ

Romani 5:5- “Iar speranța nu înșală; pentru că iubirea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”

Aici vedem că pentru cei care sunt justificați, iubirea lui Dumnezeu este revărsată în inimile lor. Acesta este punctul de vedere catolic despre justificare: că cei justificați sunt cu adevărat sfințiți în interior.

CREDINCIOȘII, DACĂ TRĂIESC DUPĂ TRUP, VOR SUFERI MOARTEA VEȘNICĂ

Romani 8:12-13- “Așadar, fraților, noi nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. Dacă trăiți după trup, aveți să muriți. Dar dacă, prin Duh, faceți să moară faptele trupului, veți trăi.”

Vorbind “fraților”, deci credincioșilor, spune că dacă ei comit păcate grave ale trupului vor muri veșnic: vor fi osândiți. Aceasta contrazice total “justificarea numai prin credință”, odată mântuit pentru totdeauna mântuit, etc.

CREDINCIOȘII, DACĂ NU CONTINUĂ ÎN BUNĂTATE, VOR FI TĂIAȚI

În Romani capitolul 11, ajungem la un alt verset care distruge teologia protestantă.

Romani 11:20-22- “Bine. Ele au fost tăiate din cauza necredinței, iar tu stai prin credință. Nu te gândi să te înalți, ci teme-te. Căci dacă Dumnezeu nu a cruțat ramurile firești, nu cumva să nu te cruțe nici pe tine. Vezi deci bunătatea și severitatea lui Dumnezeu: severitate față de cei care au căzut, bunătatea lui Dumnezeu față de tine, dacă rămâi în această bunătate. Dacă nu, vei fi tăiat și tu.”

Romani capitolul 11 vorbește în mod clar despre iudei fiind tăiați din cauza necredinței. Iar apoi în versetul 22, sf. Paul spune că și creștinii credincioși vor fi tăiați dacă nu continuă în bunătate. Aceasta distruge ideile de “justificare numai prin credință” și odată salvat pentru totdeauna salvat.

CREDINCIOSUL CARE PRIMEȘTE CU NEVREDNICIE EUHARISTIA, OSÂNDĂ ÎȘI MĂNÂNCĂ ȘI BEA

1 Corinteni 11:28-29- “De aceea, omul să se cerceteze și astfel să mănânce din pâine și să bea din potir. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.”

Sf. Paul spune că cei care mănâncă Euharistia cu nevrednicie sunt vinovați de un păcat grav împotriva trupului și sângelui Domnului. Ei își beau osândă. Desigur, vobește credincioșilor, căci a clarificat aceasta în 1 Cor. 5:12. Aceasta este clar și din faptul că doar credincioșii ar participa la Euharistie. În mod evident, prin urmare, credincioșii pot fi osândiți din cauza păcatelor grave, precum comiterea de sacrilegiu primind Euharistia nevrednic. Acest pasaj dezminte ideea protestantă de “justificare numai prin credință” și confirmă învățătura catolică.

1 COR. 7 DISTRUGE “JUSTIFICAREA NUMAI PRIN CREDINȚĂ”, ÎNVĂȚÂND CĂ ESTE MAI BINE PENTRU ANUMIȚI CREDINCIOȘI SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ DECÂT SĂ ARDĂ

Sf. Paul spune foarte clar în 1 Cor. că vorbește despre problemele care pot să se abată asupra celor din cadrul Bisericii.

1 Corinteni 5:12-13- “De fapt, de ce i-aș judeca eu pe cei de afară? Oare nu-i judecați voi pe cei dinăuntru? Dar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateți-l afară dintre voi pe cel rău.”

Acest lucru devine foarte important în capitolul 7.

1 Corinteni 7:1-9- “Referitor la cele ce mi le-ați scris, este bine ca omul să nu se atingă de femeie. Totuși, pentru a evita desfrânările, fiecare bărbat să-și aibă soția lui și fiecare femeie să-și aibă bărbatul ei. Bărbatul să-și împlinească datoria față de soție, la fel și soția față de bărbat. Femeia nu este stăpână pe propriul trup, ci bărbatul; la fel, nici bărbatul nu este stăpân pe propriul trup, ci femeia. Să nu vă lipsiți unul de celălalt decât cu consimțământ, pentru un anumit timp, ca să vă dedicați rugăciunii și iarăși să fiți împreună ca să nu vă ispitească Satana din cauza nestăpânirii voastre. Vă spun lucrul acesta ca o îngăduință, nu ca o poruncă. Eu aș vrea ca toți oamenii să fie ca mine, însă fiecare își are carisma proprie de la Dumnezeu, unul într-un fel, altul în alt fel. Celor necăsătoriți și văduvelor le spun că este bine pentru ei dacă rămân ca mine. Dar dacă nu se pot stăpâni, să se căsătorească, pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă.“

Există o serie de lucruri foarte importante în acest pasaj. În primul rând, vedem învățătura clară și repetată că starea de celibat este superioară starii de căsătorie. Acest lucru confirmă învățătura catolică. Biserica catolică învață că starea de căsătorie nu este o stare rea, ci o stare care este inferioară stării de celibat. Isus învață același lucru în Matei 19:12, dar spune că nu toți pot face un angajament al întregii vieți pentru Dumnezeu. Această învățătură biblică despre celibat reprezintă motivul pentru care preoții și persoanele religioase catolice din ritul roman fac un jurământ de celibat.

Acum la punctul principal în ceea ce privește ideea protestantă de justificare numai prin credință. Tocmai am stabilit că în 1 Corinteni 5:12, sf. Paul spune clar că vorbește cu credincioși. Vorbind cu credincioși, sf. Paul spune că “este mai bine să se căsătorească decât să ardă” (1 Cor. 7:9). Acest lucru indică în mod clar că până și adevărații credincioși care cad în păcate grave își pot pierde justificarea și să ardă în Iad. Le spune că este mai bine să se căsătorească decât să ardă, evident pentru că unii dintre ei ar comite păcate de moarte trupești dacă nu s-ar căsători. Aceasta dezminte complet religia protestantă și confirmă învățătura catolică despre justificare.

SFINȚIREA ȘI JUSTIFICAREA SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ACELAȘI TIMP

1 Corinteni 6:11- “Și așa erați unii dintre voi, dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost justificați în numele Domnului Isus Cristos și în Duhul Dumnezeului nostru.”

Acest verset îi numește “sfințiți” pe cei care au fost justificați, înainte de a menționa că au fost justificați. Aceasta dovedește că sfințirea și justificarea se întâmplă în același timp. Contrazice punctul de vedere protestant, care spune că justificarea și sfințirea nu sunt unul și același lucru. Protestanții spun că omul este declarat justificat, dar în interior rămâne nesfințit.

CERUL ESTE DOAR PENTRU CREDINCIOȘII CARE ÎNVING

Apocalipsa 2:7- “Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune Bisericilor. Celui care învinge îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în paradisul lui Dumnezeu.”

Biblia spune că doar cei care înving vor ajunge în Cer. Pasajul este despre credincioși, după cum se poate vedea în capitolul 2 versetul 10. Prin urmare, este fals să spui că toți cei care cred înving obligatoriu. Aceasta dezminte “justificarea numai prin credință”. Tema aceasta este repetată de mai multe ori în acest capitol.

TREBUIE SĂ PĂSTREZI FAPTELE LUI ISUS “PÂNĂ LA SFÂRȘIT”

Apocalipsa 2:23-26- “… vor ști toate bisericile că Eu sunt cel care cercetează rinichii și inimile și voi da fiecăruia dintre voi după faptele voastre… Țineți numai cu tărie ceea ce aveți până când voi veni. Celui care învinge și celui care păstrează până la sfârșit faptele Mele îi voi da putere asupra neamurilor”

Acest verset vorbește de la sine. Dezminte complet punctul de vedere protestant.

CEL CARE CREDE TREBUIE SĂ “ȚINĂ” CA SĂ NU PIARDĂ COROANA

Apocalipsa 3:11-12- “Eu vin curând. Ține ceea ce ai ca nimeni să nu-ți ia coroana. Pe cel care învinge îl voi pune ca o coloană în templul Dumnezeului meu și nu va mai ieși din el.”

În Apocalipsa capitolele 13 și 14, citim despre semnul fiarei și că cei care îl primesc nu vor fi mântuiți. Prin urmare, vedem încă o dată că ceea ce faci va determina dacă ești mântuit sau osândit.

MORȚII SUNT JUDECAȚI DUPĂ FAPTELE LOR

În Apocalipsa capitolul 20, citim despre judecata finală.

Apocalipsa 20:12-13- “Și am văzut morții, mari și mici, care stăteau în picioare înaintea tronului. Atunci s-a deschis cartea. A mai fost deschisă și o altă carte, cea care este a vieții. Și au fost judecați morții din cele scrise în cărți, după faptele lor. Marea a dat înapoi morții care erau în ea. Moartea și locuința morților au dat înapoi morții care erau în ele. Fiecare a fost judecat după faptele sale.“

Acest verset constituie o dovadă absolută că punctul de vedere protestant despre justificare este nebiblic.

Apocalipsa 22:12- “Iată, eu vin curând și răsplata mea este cu mine, ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut.”

Apocalipsa 21:8- “Iar partea celor lași, necredincioși, abominabili, criminali, desfrânați, vrăjitori, idolatri și a tuturor mincinoșilor este în lacul care arde cu foc și pucioasă și aceasta este moartea cea de-a doua.”

Apocalipsa 22:19- “Iar dacă cineva îndepărtează ceva din cuvintele cărții profeției acesteia, Dumnezeu va îndepărta partea lui de la pomul vieții și de la cetatea cea sfântă și de la cele scrise în cartea aceasta.”

Acesta este doar un alt verset care arată că ceea ce faci te poate exclude de la mântuire.

CEL DREPT SAU JUST CU GREU SE VA MÂNTUI

 

1 Petru 4:17-18- “Este timpul să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; dar dacă începe de la noi, care va fi sfârșitul celor care nu se încred în evanghelia lui Dumnezeu? Și dacă cel drept cu greu se va mântui, nelegiuitul și păcătosul unde vor ajunge?”

Versetul spune că “cel drept” cu greu se va mântui. Alte traduceri spun “omul just”. Nu încape îndoială că sf. Petru vorbește aici despre un om justificat din Biserică, deoarece vorbește aici despre judecată începând “de la casa lui Dumnezeu”, care e Biserica.

Există două moduri de a înțelege acest verset, și ambele contrazic ideile de “justificare numai prin credință” și securitate veșnică. Primul este că cel just sau drept din Biserică abia, adică rar va fi mântuit; deoarece majoritatea dintre cei care sunt la un moment dat justificați, cad și nu perseverează până la sfârșit. Ei ajung să comită păcate grave (păcate de moarte). Aceasta coincide cu înțelegerea catolică tradițională că până și majoritatea catolicilor se pierd, deoarece nu le pasă destul sau nu fac ceea ce trebuie să facă pentru a fi mântuiți. Prin urmare, ei își pierd justificarea la un moment dat și mor în starea de păcat de moarte.

Singura interpretare care ar mai putea fi avansată este că “abia” înseamnă cu dificultate: că este greu pentru un om just să fie mântuit. Adică, omul justificat trebuie să facă un efort mare pentru a fi mântuit; nu este asigurat de mântuire numai prin credință sau printr-un decret făcut o dată imediat când el începe să creadă.

FEMEIA ESTE MÂNTUITĂ PRIN NAȘTEREA COPIILOR, DACĂ RĂMÂNE ÎN CREDINȚĂ

1 Timotei 2:15- “Totuși ea [femeia] va fi mântuită prin nașterea copiilor, numai rămânând în credință, iubire și sfințenie cu sobrietate.”

Aceasta distruge punctul de vedere protestant despre justificare și mântuire. Indică faptul că persoanele care au credința o pot pierde, și trebuie să continue în sfințenie pentru a fi mântuite. Nu este deloc surprinzător că un protestant care a încercat să răspundă la acest verset într-o dezbatere despre justificare, nu a avut ce răspuns să dea. A spus doar că e “destul de misterios”.

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU, TE VEI MÂNTUI FĂCÂND

1 Timotei 4:16- “Ai grijă de tine și de învățătură, stăruie în acestea, căci făcând astfel, te vei mântui și pe tine, și pe cei care te ascultă.”

Aici vedem că omul trebuie să continue în credință pentru a fi mântuit. Prin urmare, poate pierde credința. De asemenea, citim că omul este mântuit făcând lucruri.

Acest verset este foarte important deoarece unii protestanți – care predică falsa doctrină de “justificare numai prin credință” – au obiceiul să contrasteze punctele de vedere catolice și protestante în următorii termeni: Punctul de vedere protestant [spun ei] e doar despre Isus mântuindu-l pe om și făcând toate lucrările; însă punctul de vedere catolic este despre om făcând toate lucrările și mântuindu-se singur. Evident, punctul de vedere catolic nu este despre om mântuindu-se singur, dar că Isus îl mântuiește pe om făcând mântuirea posibilă. Fără Isus, omul nu poate face nimic. Însă, omul trebuie să coopereze cu harul lui Dumnezeu. Dacă omul cooperează și profită de mântuirea pe care Isus a făcut-o posibilă, și face lucrurile pe care Dumnezeu le cere, atunci se va mântui.

În versetul de mai sus, vedem că Biblia învață punctul de vedere catolic; nu este doar despre Isus, fără cooperarea omului. Mai degrabă, lucrările și faptele omului (adică, ceea ce face omul) determină clar dacă el – și alții – vor fi mântuiți. “Protestanții sola fide” devin nevoiți să condange versetul de mai sus ca fiind eretic.

SF. PAUL SE BUCURĂ CĂ A PĂSTRAT CREDINȚA, EVIDENT DEOARECE CREDINCIOȘII O POT PIERDE

2 Timotei 4:6-7- “Că eu de-acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele s-a apropiat. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credința.”

ALEXANDRU ARĂMARUL VA FI RĂSPLĂTIT DUPĂ FAPTELE SALE

2 Timotei 4:14- “Alexandru, arămarul, mi-a făcut multe rele. Domnul îl va răsplăti după faptele sale.“

PENTRU A PRIMI COROANA VIEȚII TREBUIE SĂ ÎNDURI ȘI SĂ REZIȘTI ISPITELOR

Iacob 1:12- “Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.”

Biblia spune că trebuie să reziști tentațiilor și să înduri până la sfârșit pentru a avea viața veșnică.

PĂCATELE TRUPEȘTI PROVOACĂ MOARTEA VEȘNICĂ – PRIN URMARE, NU ESTE NUMAI PRIN CREDINȚĂ

Iacob 1:13-15- “Nimeni să nu spună când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit. Pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni. Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce; apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.”

Observați aici că dacă cineva acceptă un păcat de poftă trupească, acesta provoacă moartea. Vorbește în mod evident despre moartea (condangarea) veșnică. Aceasta înseamnă că omul nu este justificat numai prin credință.

Al doilea capitol al lui Iacob distruge cu adevărat ideea protestantă de “justificare numai prin credință” și odată salvat pentru totdeauna salvat. Martin Luther a numit Cartea lui Iacob “o epistolă de paie”, și a vrut să o elimine din versiunea lui a bibliei, până când prietenii lui l-au convins că un asemenea gest ar fi prea radical (a se vedea sfârșitul acestei cărți pentru mai multe detalii despre opiniile lui Luther). Următoarele versete, care resping “justificarea numai prin credință”, reprezintă motivul pentru care Luther a criticat această Carte a Bibliei.

Iacob 2:14- “Ce folos, frații mei, dacă cineva spune că are credință, dar nu are fapte; oare poate credința să-l mântuiască?“

Iacob 2:17- “La fel și credința, dacă nu are fapte, este moartă în ea însăși.”

Iacob 2:18- “Dimpotrivă, va spune cineva: Tu ai credință, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte, iar eu îți voi arăta credința cu faptele mele”.

Iacob 2:19- “Tu crezi că este un singur Dumnezeu? Bine faci. Și diavolii cred și se cutremură.”

Iacob 2:20- “Dar vrei să știi, om fără de minte, că credința fără fapte este zadarnică?”

Iacob 2:21- “Oare Abraham, părintele nostru, nu pentru fapte a fost justificat aducându-l pe Isaac, fiul său, pe altarul de jertfă?”

Iacob 2:22-23- “Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și că prin fapte credința este desăvârșită? Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: Abraham a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat spre justificare și a fost numit prietenul lui Dumnezeu.”

Iacob 2:24- “Deci vedeți că omul este justificat prin fapte și nu numai prin credință.”

Acesta este singurul loc din întreaga Biblie unde cuvintele “credință” și “numai” (sau “doar”) sunt folosite împreună. Biblia spune că OMUL ESTE JUSTIFICAT PRIN FAPTE ȘI NU NUMAI PRIN CREDINȚĂ.

OBIECȚII

CUM RĂMÂNE CU PASAJELE CARE SPUN CĂ ORICINE CREDE ÎN ISUS VA FI MÂNTUIT?

RĂSPUNS: PENTRU ISUS CRISTOS, A CREDE ÎN EL PENTRU MÂNTUIRE ÎNSEAMNĂ OBLIGATORIU SĂ URMEZI ȘI SĂ PĂSTREZI CUVINTELE ȘI PORUNCILE SALE PÂNĂ LA SFÂRȘIT. ACEST LUCRU ESTE DOVEDIT DE CONTEXTUL IMEDIAT SAU EXTINS, ÎN FIECARE CAZ UNDE ISUS SPUNE CĂ CEI CARE CRED ÎN EL VOR FI MÂNTUIȚI, PE LÂNGĂ TOATE CELELALTE PASAJE DESPRE CARE AM VORBIT DEJA.

PRIMUL EXEMPLU: IOAN 3:16

Ioan 3:16- “Căci Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul Său, unul născut, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.“

S-ar putea să vedeți acest verset pe postere la stadioane, la pasaje de autostrăzi, și în multe alte locuri. Protestanții cred că este cel mai bun, sau unul dintre cele mai bune exemple despre învățătura Bibliei că oricine crede este mântuit numai prin credință. Ceea ce nu vă spun ei, sau nu reușesc să perceapă, este ceea ce este afirmat în versetele imediat de după Ioan 3:16.

Ioan 3:17-20- “Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu. Aceasta este judecata: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face rele urăște lumina și nu vine la lumină ca să nu-i fie descoperite faptele.”

Este fascinant că tocmai în contextul imediat după Ioan 3:16, vedem referi importante la condarnare pentru fapte rele, precum și la oameni care fac răul, și despre fapte care sunt judecate. Acest lucru arată clar că o credință în Fiul unic al lui Dumnezeu, care va acorda mântuirea, este o credință care trebuie să fie însoțită de perseverență în fapte bune. După cum demosntrează deja celelalte pasaje despre care am vorbit deja, pentru Isus a crede în El spre mântuire înseamnă să păstrezi cuvintele și poruncile Sale. Contextul demonstrează că Ioan 3:16 nu învață “justificarea numai prin credință” sau securitatea veșnică.

AL DOILEA EXEMPLU: ROMANI 10: DE VEI MĂRTURISI CU GURA TA… VEI FI MÂNTUIT

Romani 10:9 este un alt verset pe care protestanții îl citează încercând să demonstreze mântuirea “numai prin credință” în Isus.

Romani 10:8-10- “… Cuvântul este aproape de tine, este în gura ta și în inima ta, adică cuvântul credinței pe care îl predicăm. Că de vei mărturisi cu gura ta că Isus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu l-a înviat pe el din morţi, vei fi mântuit. Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.”

Însă, încă o dată, contextul ne arată că înțelegerea protestanță a acestui pasaj este falsă. Ceea ce mulți nu realizează este faptul că pasajul de mai sus (Romani 10:8-10) citează din Deuteronom 30:14 și următoarele. Notele de subsol din biblia ta îți vor arăta trimiterea la Deuteronom 30:14. Ei bine, Deuteronom 30:14 și următoarele vorbesc despre NECESITATEA DE A FACE LUCRĂRILE LUI DUMNEZEU ȘI DE A PĂSTRA PORUNCILE.

Deuteronom 30:14-16- “Ci cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci. Iată, pun astăzi înaintea ta viața și binele, moartea și răul. Îți poruncesc astăzi să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău umblând pe căile sale și păzind poruncile, hotărârile și judecățile lui ca să trăiești, să te înmulțești și să te binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău în țara spre care mergi ca să o iei în stăpânire.”

Această referire la Deuteronom 30:14 în Romani 10:8-10 arată că pentru sf. Paul și ascultătorii săi, s-a înțeles că a crede spre mântuire înseamnă să urmezi, să păstrezi și să faci lucrările care sunt necesare pentru mântuire. Doar în acest fel credinciosul va trăi și va avea mântuire. Punctul de vedere protestant despre mântuire este o neînțelegere totală a Scripturii, după cum arată din nou și contextul complet al acestui pasaj.

AL TREILEA EXEMPLU: IOAN 5:24

Citind versetul următor izolat, unii protestanți cred că toți credincioșii sunt mântuiți sigur.

Ioan 5:24- “Cine ascultă cuvântul Meu și crede în Cel care m-a trimis are viața veșnică și nu ajunge la judecată, ci a trecut de la moarte la viață.”

Însă doar câteva versete mai târziu, începând cu Ioan 5:28, Isus spune aceasta:

Ioan 5:28-29- “Nu vă mirați de aceasta, pentru că vine ceasul în care toți cei care sunt în morminte vor auzi glasul Lui. Și vor ieși spre învierea vieții cei care au făcut binele, iar cei care au săvârșit nelegiuire, spre învierea osândirii.”

Vedem încă o dată că oamenii vor fi condarnați în funcție de ceea ce au făcut, nu doar dacă au crezut sau nu. În mod neschimbător, pentru Isus, a crede spre mântuire înseamnă să urmezi și să păstrezi cuvintele Sale și să faci lucrările care sunt necesare pentru mântuire.

AL PATRULEA EXEMPLU: IOAN 6:47

Ioan 6:47- “Adevăr, adevăr vă spun: cel ce crede în Mine are viaţă veşnică.”

Unii protestanți citează acest verset încercând să argumenteze în favoarea “justificării numai prin credință“. Însă încercarea lor este ușor dezmințită când se ia în considerare întregul context din Ioan 6. Aproape întregul capitol vorbește despre cum trebuie nu doar să crezi pentru mântuire, ci și să mânânci trupul Fiului omului pentru a fi mântuit. Prin urmare, nu este numai prin credință. Acest lucru este analizat în secțiunea despre Euharistie, însă vedem iarăși aici un exemplu unde contextul extins dezminte înțelegerea greșită formulată de protestanți.

Ioan 6:53-54 – “Dar Isus le-a zis: Adevăr, adevăr vă spun vouă; dacă nu mâncați trupul Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă.”

CUM RĂMÂNE CU EFESENI 2:8-9, “PRIN HAR AȚI FOST MÂNTUIȚI DATORITĂ CREDINȚEI, NU PRIN FAPTE” ?

Necatolicii citează frecvent următorul verset pentru a încerca să dovedească ideea lor că omul este mântuit “numai prin credință”.

Efeseni 2:8-9- “Căci prin har ați fost mântuiți datorită credinței și aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Însă și acest argument eșuează. După cum vom vedea, eșuează deoarece acest verset vorbește în mod special despre harul inițial de a primi botezul cu apă. Botezul cu apă nu este o lucrare “de la voi”, ci un sacrament instituit de Dumnezeu. Nicio lucrare nu poate înlocui puterea botezului cu apă. Este spus că mântuiește, deoarece înlătură păcatul originar al omului și îl pune în starea inițială de justificare. Dovada că Efeseni 2:8-9 se referă de fapt la botezul cu apă, se găsește atunci când comparăm pasajul cu Tit 3:5, iar apoi cu 1 Petru 3:20-21.

Priviți:

Efeseni 2:8-9- “Căci prin har ați fost mântuiți datorită credinței și aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Tit 3:5- “El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia renașterii și reînnoirii Duhului Sfânt.”

A se observa că cele două pasaje sunt foarte similare. Ele vorbesc despre același lucru. Ambele menționează despre a fi salvat, și nu prin faptele pe care le-am făcut. Efeseni 2:8-9 descrie aceasta ca fiind mântuit datorită “credinței”; Tit 3:5 descrie ca fiind mântuit prin baia renașterii și reînnoirii Duhului Sfânt. Se referă la același lucru.

Fără îndoială, Tit 3:5 se referă la botezul cu apă, după cum au recunoscut până șu John Calvin și Martin Luther. Și Efeseni 2:8-9 vorbește despre botezul cu apă; diferența este că Efeseni 2:8-9 îl numește “credință” deoarece acceptând botezul te supui credinței; în acest mod omul se alătură credinței, după cum Isus o spune clar în Marcu 16:15 și Matei 28:19: “Predicați evanghelia la toată făptura… botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.” Botezul este descris ca și “credință” de asemenea în Galateni 3.

Galateni 3:26-27- “Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Cristos Isus. Toți câți ați fost botezați în Cristos v-ați îmbrăcat în Cristos.”

Vedem că a primi botezul este sinonim cu a primi “credința” în Isus Cristos. Pentru a confirma și mai mult că Efeseni 2:8-9 este despre a fi mântuit prin botez, să extindem comparația.

Efeseni 2:8-9- “Căci prin har ați fost mântuiți datorită credinței și aceasta nu e de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.”

Tit 3:5- “El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia renașterii și reînnoirii Duhului Sfânt.”

1 Petru 3:20-21 – “…când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu aștepta, în zilele lui Noe, pe când se construia arca în care puțini, adică opt suflete, au fost mântuite prin apă. Aceasta este o imagine a botezului care vă mântuiește acum pe voi…”

Aceasta demonstrează că Efeseni 2:8-9 se referă la harul inițial al botezului. Efeseni 2:8-9 nu vorbește despre justificarea în curs de desfășurare a celor care au fost deja botezați, ci pur și simplu despre cum oamenii au fost inițial scoși din păcatul originar și le-a fost dat harul justificării. Nicio lucrare pe care ar face-o cineva vreodată nu poate înlocui apa botezului și harul pe care îl acordă: prima justificare și îndepărtarea păcatului originar. Însă după ce persoana intră în Biserica prin botez (care este lucrarea Domnului), faptele și lucrările devin într-adevăr parte din procesul de justificare, și un factor care va determina dacă își păstrează justificarea. Acest lucru este clar din abundența de pasaje (de exemplu, Iacob 2:24) pe care le-am văzut deja. Prin urmare, argumentul protestant din Efeseni 2:8-9 este doar un alt argument care nu rezistă antunci când se ia în considerare contextul Scripturii.

Botezul nu este o lucrare de dreptate pe care noi am făcut-o; este sacramentul pe care Isus l-a instituit, care revarsă sângele Său mântuitor și curățirea Duhului Sfânt.

CUM RĂMÂNE CU DECLARAȚIA CĂ OMUL ESTE JUSTIFICAT PRIN CREDINȚĂ “FĂRĂ FAPTELE LEGII” (ROMANI 3:28)?

Protestanții citează deseori Romani 3:28 și pasaje similare.

Romani 3:28- “Căci noi credem că omul este justificat prin credință, fără faptele Legii.” (New American Standard Version

“Căci noi credem că un om este îndreptăţit prin credinţă, fără a observa Legea.” (Romani 3:28 – NIV Version)

Martin Luther a crezut că acest pasaj învață despre: justificare numai prin credință, în afară de orice considerație despre acțiuni și lucrări omenești. Aceasta este complet greșit. De fapt, a eșua în a înțelege la ce se referă fraza “faptele Legii” reprezintă una dintre cele mai mari concepții greșite din protestantism.

După cum am văzut deja, sf. Iacob spune în Iacob 2:24 că omul este justificat prin fapte și nu numai prin credință. Fraza “faptele Legii” din Romani 3:28 și de pe tot parcursul Noului Testament se referă la legile și prescripțiile Vechiului Testament. “Faptele Legii” se referă la faptele Vechii Legi. Nu se referă la toate faptele și acțiunile omenești. Sf. Paul scria oamenilor care erau lipiți de ideea că sistemul Vechii Legi, cu circumcizia, legile despre alimentele curate și necurate, sacrificiile rituale, etc. este indispensabil.

La asta se referă fraza “faptele Legii” în Romani 3:28 și alte pasaje similare. Acest lucru este dovedit din contextul Cărții către Romani, însă în special din Galateni 2:14. A se observa că este folosită fraza “faptele Legii”, și că se referă în mod special la Legea Veche (Legea Vechiului Testament), nu la toate lucrările sau faptele.

Galateni 2:12-16- “…temându-se de cei circumciși…Dacă tu, care ești iudeu, te porți ca un păgân și nu trăiești ca un iudeu, cum îi poți constrânge pe păgâni să trăiască asemenea iudeilor? Noi suntem iudei din fire, și nu păcătoși dintre păgâni. Știind că omul nu este justificat din faptele Legii, ci prin credința în Isus Cristos, am crezut și noi în Isus Cristos ca să fim justificați prin credința în Cristos, și nu prin faptele Legii, pentru că nimeni nu va fi justificat prin faptele Legii.”

Observați că fraza “faptele Legii” este utilizată în mod clar de sf. Paul pentru a se referi la a trăi “ca un iudeu” (a observa Vechea Lege, circumcizia, etc.). Nu se referă la toate lucrările și faptele omenești. Aceasta este evident pe tot parcursul Cărții către Galateni. Iată un alt exemplu:

Galateni 5:3-6- “Din nou mărturisesc înaintea oricărui om care primește circumcizia că este necesar să împlinească toată Legea. Voi, care voiți să fiți justificați prin Lege, v-ați înstrăinat de Cristos, ați căzut din har. Căci în Duh, noi așteptăm din credință speranța justificării. Pentru că în Cristos Isus nici circumcizia, nici necircumcizia nu au nicio putere, ci doar credința care lucrează prin iubire.”

După cum vedem încă o dată aici, este clar că atunci când sf. Paul vorbește despre “Lege”, și despre cum niciun om nu poate fi justificat de ea, vorbește despre faptele Vechii Legi: circumcizia, etc. Nu vorbește despre toate faptele! Nicio persoană onestă nu poate nega această realitate. El pur și simplu le sublinia faptul că religia/credința/Biserica lui Isus Cristos are putere de mântuire în ea însăși. Le spune că pentru a obține mântuirea care vine de la Isus Cristos nu trebuie să observe Vechea Lege și sistemul ei. Iată un alt exemplu:

Galateni 6:13- “Căci nici ei care sunt circumciși nu păzesc Legea, ci vor ca să fiți circumciși pentru ca ei să se laude în trupul vostru.”

Vedem aici din nou că “Legea” se referă la Vechea Lege: a observa circumcizia, etc. Niciun om nu este justificat de Vechea Lege. De asemenea vedem că sf. Paul vorbea despre Vechea Lege în Romani 3:28 (când folosește expresia “faptele Legii”) dacă privim cu atenție contextul din Romani 3 și 4.

Romani 3:1- “Așadar, care este privilegiul iudeului sau care este utilitatea circumciziei?”

Vedem că tocmai primul verset din Romani 3 se referă la lucrarea de circumcizie din Vechiul Testament. Sf. Paul subliniază iudeilor și altora că nu trebuie să observe aceste prescripții pentru mântuire. Le spune că trebuie să intre în adevărata credință a lui Dumnezeu care a fost dată de către Mântuitor, Isus Cristos.

Filipeni 3 este un alt exemplu care demonstrează la ce se referă Biblia prin “Lege” și “faptele Legii” și a lucra sub Lege. În Filipeni 3, sf. Paul explică faptul că el a fost un iudeu care a observat legea iudaică. Tocmai în acest context el vorbește despre a avea o justificare/îndreptățire care nu este a lui proprie care vine din Lege, ci prin credința în Isus Cristos. În alte cuvinte, declarația sa că justificarea nu este a lui proprie care vine din Lege înseamnă că justificarea nu e din Vechea Lege sau prin faptul că a observat Vechea Lege.

Filipeni 3:5-9- “[Eu] circumcis în a opta zi; din poporul lui Israel, tribul lui Beniamin; evreu dintre evrei; după Lege, fariseu; după zel, prigonitor al Bisericii, iar în ce privește justificarea care vine din Lege, fără cusur. Dar cele care erau pentru mine un câștig, de dragul lui Cristos, eu le-am considerat o pierdere, ba, mai mult, de acum consider că toate sunt o pierdere în comparație cu superioritatea cunoașterii lui Cristos Isus Domnul meu. De dragul lui am pierdut toate și le consider gunoi ca să-l câștig pe Cristos și să mă aflu în el, fără a avea justificarea mea proprie, care vine din Lege, ci pe aceea care vine din credința în Cristos, justificarea ce vine de la Dumnezeu, bazată pe credință.”

Este evident că atunci când vorbește despre îndreptățire sau justificare (care nu este a lui proprie care vin din Lege) ce vine prin credință, el nu vorbește despre “justificare numai prin credință”. Mai degrabă, el pur și simplu subliniază faptul că Legea iudaică nu justifică și nu este necesară pentru mântuire.

Am văzut deja o abundență de pasaje care dovedesc faptul că acțiunile, lucrările, faptele omenești determină dacă omul care la face are justificare și mântuire. Este sigur că prin “faptele Legii” sf. Paul spune că omul nu este mântuit prin faptele Vechii Legi, ci prin religia lui Isus Cristos.

Ținând cont de toate aceste lucruri, putem vedea ce greșeală tragică și devastatoare au făcut milioane de protestanți prin interpretarea lor greșită. Astfel au ajuns la erorile dezastruoase de “justificare numai prin credință” și securitate veșnică – idei care contrazic întregul conținut al Scripturii, necesitatea de a evita păcatul, parabolele lui Isus, etc.

2 Petru 3:16- “Precum [Paul] o face în toate scrisorile în care vorbește despre acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înțeles pe care cei neștiutori și incompetenți le răstălmăcesc, ca și pe celelalte Scripturi, spre propria lor pieire.”

CAZUL LUI AVRAAM DEZMINTE TEOLOGIA PROTESTANTĂ – DOVEDEȘTE CĂ JUSTIFICAREA NU ESTE UN ACT ÎNFĂPTUIT NUMAI O SINGURĂ DATĂ, CI ESTE CEVA CRESCUT ȘI MENȚINUT PRIN ASCULTARE

Biblia ne spune că Avraam [Abraham] -al cărui nume a fost schimbat din Avram [Abram]- a fost justificat în Geneza 15:6 pentru că a crezut ceea ce Dumnezeu i-a spus despre numărul de urmași.

Geneza 15:5-6- “L-a condus afară și i-a zis: Privește spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri. Și i-a spus: Așa va fi descendența ta. El [Avram] a crezut în Domnul și i s-a socotit aceasta ca justificare.“

Trebuie scos în evidență faptul că, în teologia catolică, justificarea dată în Vechiul Testament este inferioară față de adoptarea ca fii ai lui Dumnezeu care este dată în Noul Testament. Indiferent de aceasta, următoarele puncte despre justificarea lui Avraam din Vechiul Testament – ceva care este adus în discuție în mod repetat în Noul Testament – sunt suficiente pentru a dezminți complet încă o dată poziția protestantă despre justificare.

Avraam a fost justificat în Geneza 15:6. Dacă, așa cum susțin protestanții, justificarea nu este un proces, ci un eveniment înfăptuit o singură dată în care Dumnezeu atribuie (aplică) unei persoane justificarea, datorită numai credinței, atunci Avraam nu ar fi putut să fie justificat înainte sau după Geneza 15:6. Este destul de simplu. Însă Biblia învață că Avraam a fost justificat atât înainte cât și după Geneza 15:6.

1. Evrei 11:8 învață că Avraam l-a crezut pe Dumnezeu -și a fost justificat- atunci când Dumnezeu l-a chemat inițial să meargă într-o țară necunoscută. Acest lucru a avut loc în Geneza 12.

Evrei 11:8- “Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire [Geneza 12] şi a ieşit neştiind încotro merge.”

Geneza 12:1-4- “Domnul i-a spus lui Avram: Ieși din țara ta… spre țara pe care ți-o voi arăta. Avram a plecat, după cum i-a spus Domnul.”

Prin urmare, Avraam a fost justificat prin credință în Geneza 12, trei capitole (și probabil ani) înainte să îl creadă pe Dumnezeu (despre câți descendenți va avea) în Geneza 15:6, moment în care a fost justificat din nou. În cazul în care cineva crede că această credință a lui Avraam în Geneza 12 nu l-a justificat, trebuie scos în evidență faptul că Evrei 11 vorbește doar despre credința justificatoare. Astfel, nu există nicio îndoială că Evrei 11:8 învață că Avraam a fost justificat prin credință în Geneza 12.

2. Biblia învață că Avraam a fost justificat din nou (pentru a treia oară) în Geneza 22, când l-a oferit pe fiul său Isaac pe altar.

Iacob 2:21-24- “Oare Avraam, părintele nostru, nu pentru fapte a fost justificat aducându-l pe Isaac, fiul său, pe altarul de jertfă [Geneza 22:10]? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și că prin fapte credința este desăvârșită? Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: Avraam a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat spre justificare și a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Deci vedeți că omul este justificat prin fapte și nu numai prin credință.“

Așadar, pentru a afișa acest lucru cât mai simplu posibil: Biblia învață că Avraam a fost justificat de trei ori (în trei momente diferite):

1) în Geneza 12:1-4 (a se vedea Evrei 11:8 – “Prin credinţă, Avraam… a ascultat”);
2) în Geneza 15:6 (a se vedea Geneza 15:6 – “a crezut… și i s-a socotit aceasta ca justificare”);
3) în Geneza 22:10 (a se vedea Iacob 2:21 – “Avraam, părintele nostru… pentru fapte a fost justificat”).

Aceasta dovedește că justificarea nu este un eveniment ce poate fi înfăptuit o singură dată cum susțin protestanții, ci mai degrabă un proces. Arată că justificarea este un proces care este CONFIRMAT ȘI CRESCUT PRIN CONTINUAREA DE A CREDE ȘI PRIN ACȚIUNI ASCULTĂTOARE REPETATE. De fapt, abia în Geneza 22, după ce Avraam l-a oferit eroic pe fiul său pentru sacrificiu ca ascultare față de porunca lui Dumnezeu, Dumnezeu jură să binecuvânteze urmașii lui Avraam (Geneza 22:16-17). Acțiunea ascultătoare a lui Avraam a pecetluit credința sa și i-a crescut/confirmat/menținut justificarea.

Înțelegerea acestui proces despre justificarea lui Avraam este foarte importantă. Înțelegerea acestui punct oferă cheia pentru a înțelege un alt punct, care a fost o sursă de confuzie pentru mulți. Acel punct are de a face cu motivul pentru care Biblia pare să scoată în evidență, într-un loc, faptul că Avraam nu a fost justificat prin fapte (Romani 4), în timp ce în alt loc spune și scoate în evidență că a fost justificat prin fapte (Iacob 2:21-24). Învățătura Bibliei despre justificarea lui Avraam precum și punctele despre care am discutat deja când am vorbit la ce se referă Biblia prin “faptele Legii”, dezvăluie răspunsul simplu la această dilemă aparentă.

În Romani 3 și 4, sf. Paul scrie oamenilor despre faptele Vechii Legi. După cum a fost menționat deja, el vorbește oamenilor care credeau sau erau preocupați că mântuirea este legată de sistemul Vechiului Testament despre circumcizie etc. Pentru a dovedi acestor oameni că justificarea nu este indisolubil legată de Legea Veche, circumcizie, etc. – de care mulți erau atât de atașați – sf. Paul dă exemplu despre cum Avraam a fost justificat de credința sa în Geneza 15:6, înainte de a fi circumcis în Geneza 17:

Romani 4:9-10- ” Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: i s-a considerat lui Abraham credința ca justificare [Gen. 15:6]. Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.“

Prin urmare, vrea să spună că dacă Dumnezeu îl poate justifica pe Avraam prin credință înainte de circumcizie (după cum arată acest exemplu), atunci vă poate justifica și pe voi, dacă vă supuneți credinței lui Isus și aruncați deoparte circumcizia, etc. Tocmai aceasta le spunea. Trebuie înțeles acest lucru când se citește capitolul respectiv. Nu spunea că dacă te supui lui Isus și credinței Sale niciuna dintre acțiunile, faptele sau păcatele omenești nu îți vor afecta justificarea!

Prin urmare, atunci când sf. Paul spune următoarele în Romani 4:1-4…

Romani 4:1-4- “Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam? Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. Căci, ce spune Scriptura? Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca justificare. Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie.”

… vorbește evident pentru a contrasta sistemul și faptele Vechii Legi, față de puterea pe care Dumnezeu o are pentru a-i justifica pe cei care acceptă credința Sa în exteriorul acelui sistem de fapte ale Vechiului Testament. Tocmai acesta este contextul și subiectul. El nu învăța că justificarea prin credința în Isus este independentă de toate acțiunile și faptele omenești.

Dar în Iacob 2, subiectul și contextul sunt diferite. Iacob 2 se preocupă să-i învețe pe creștini faptul că a lor credință în Isus nu este de ajuns. Este vorba despre viața creștină și despre viață în general, nu despre a-i învăța pe oameni că Vechiul Testament nu este obligatoriu. S-ar putea spune cu adevărat că în Iacob 2 subiectul este același cu problema despre care vorbim, ideea protestantă că omul este justificat “numai prin credință” în Isus. Iar tocmai această idee protestantă este denunțată ca fiind complet falsă.

Iacob 2:21-24- “Oare Avraam, părintele nostru, nu pentru fapte a fost justificat aducându-l pe Isaac, fiul său, pe altarul de jertfă? Vezi că credința lucra împreună cu faptele lui și că prin fapte credința este desăvârșită? Astfel s-a împlinit Scriptura care spune: Avraam a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat spre justificare și a fost numit prietenul lui Dumnezeu. Deci vedeți că omul este justificat prin fapte și nu numai prin credință.“

Așadar, putem vedea cum protestanții au înțeles complet greșit aceste pasaje din Scriptură. Făcând aceasta ei au construit o falsă religie și o falsă Evanghelie care contrazice direct întregul mesaj al Scripturii.

Biserica Catolică tradițională a rămas credincioasă învățăturii biblice despre justificare deoarece este unica Biserică adevărată. Este necesar pentru mântuire să aparținem acestei Biserici.

Tradus din cartea “The Bible Proves the Teachings of the Catholic Church” [Biblia dovedește învățăturile Bisericii Catolice]. Aproape toate citatele din această secțiune provin din versiunea 1611 [engleză] King James a Bibliei, o traducere protestantă celebră. Această versiune a fost aleasă pentru a dovedi acest punct protestanților, folosind o biblie protestantă.

---