Conciliul Vatican II - Biserica Catolică

25 November 2019

Yves Marsaudon, mason de grad 33 din ritul scoţian, 1965: “…ideea curajoasă de libertate a gândirii… – se poate vorbi cu adevărat aici de o revoluţie care a venit de la lojile noastre masonice – şi-a răspândit magnific aripile peste acoperişul bazilicii Sf. Petru.”[1]

(O sesiune Vatican II)

Vatican II a fost un conciliu care a avut loc între 1962-1965. Vatican II a fost un conciliu fals care a constituit o revoluţie împotriva a 2000 de ani de Tradiţie şi învăţătură catolică. După cum vom vedea, Vatican II conţine multe erezii, care au fost în mod direct condamnate de foşti papi şi concilii infailibile. Vatican II a încercat să dea catolicilor o nouă religie. După Vatican II s-a încercat impunerea unor schimbări masive în fiecare aspect al Credinţei catolice, inclusiv prin implementarea unei noi liturghii.

(înainte de Vatican II)

(după Vatican II)

De asemenea, Vatican II a venit cu noi practici şi opinii faţă de alte religii. Biserica catolică nu-şi poate schimba învăţătura despre alte religii sau modul în care priveşte membrii altor religii, deoarece acestea sunt adevăruri de Credinţă date de Isus Cristos. Vatican II a încercat să schimbe aceste adevăruri ale Bisericii catolice.

Vatican II a fost convocat de Ioan al XXIII-lea şi a fost promulgat solemn şi confirmat de Paul al VI-lea pe 8 decembrie 1965. Vatican II nu a fost un adevărat conciliu general sau ecumenic al Bisericii catolice, deoarece, după cum vom vedea în detaliu, a fost convocat şi confirmat de eretici-formal (Ioan al XXIII-lea şi Paul al VI-lea), care nu au întrunit condiţiile necesare pentru alegeri papale (a se vedea constituţia apostolică de mai sus a papei Paul al IV-lea). Roadele de la Vatican II sunt clare şi pot fi observate de toată lumea. Orice catolic onest care a trăit înainte de conciliu şi care face comparaţie cu religia din diecezele de astăzi poate atesta faptul că Vatican II a inaugurat o nouă religie.

– Cea mai specifică erezie din Vatican II –

Vatican II foloseşte acelaşi verb ca şi Conciliul din Florenţa, însă pentru a învăţa exact opusul

Conciliul din Florenţa a definit dogmatic că Dumnezeu respinge orice persoană care are un punct de vedere contrar învăţăturii Bisericii catolice despre Domnul nostru Isus Cristos sau Sfânta Treime, sau despre oricare din adevărurile despre Domnul nostru sau Sfânta Treime.

Papa Eugen al IV-lea, Conciliul din Florenţa, Bula papală “Cantate Domino”, 1442, ex cathedra: “…sfânta Biserică romană, întemeiată pe cuvintele Domnului şi Mântuitorului nostru, cu fermitate crede, profesează şi propovăduieşte un singur Dumnezeu adevărat, atotputernic, etern şi imutabil, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh… Aşadar ea [sfânta Biserică romană] condamnă, respinge, anatemizează şi declară ca fiind în afara Trupului lui Cristos, care e Biserica, pe oricine ţine păreri opuse sau contrare.”[2]

Aceasta este o definiţie dogmatică infailibilă a Bisericii catolice cu privire la persoanele care au un punct de vedere ce se află în contradicţie cu învăţătura Bisericii despre Domnul nostru Isus Cristos sau Sfânta Treime (e.g., evrei, musulmani, etc.). Conciliul din Florenţa defineşte în mod solemn că cine are o opinie contrară învăţăturii Bisericii despre Domnul nostru şi Sfânta Treime (e.g., evreii) este condamnat şi respins! Notă: Conciliul nu spune că este respinsă doar părerea contrară Domnului nostru ci şi că individul (e.g., evreul) este respins. Această dogmă este înrădăcinată în adevărul pe care Domnul nostru l-a revelat în mod specific în Scriptură.

Matei 10:33 – “Însă oricine mă va renega înaintea oamenilor, îl voi renega şi eu înaintea Tatălui meu, care este în ceruri.”

“A renega” înseamnă a respinge, a nega, a lepăda. Cel care îl neagă pe Domnul nostru este respins de El. Însă în Declaraţia despre relaţiile cu religiile necreştine, Vatican II învaţă exact opusul.

■ Declaraţia Vatican II, Nostra Aetate (#4): “Deşi Biserica este noul Popor al lui Dumnezeu, totuşi evreii nu trebuie prezentaţi nici ca respinşi de Dumnezeu, nici ca blestemaţi, ca şi cum acest lucru ar decurge din Sfânta Scriptură.”[3]

Vatican II a negat adevărul divin revelat din Matei 10:33, care a fost în mod solemn definit de Conciliul din Florenţa. Învăţătura Vatican II este flagrant eretică. Dar devine şi mai rău dacă privim mai atent. În cazul în care aveţi dubii cu privire la această erezie, vă rugăm luaţi în considerare următoarele:

Vatican II contra Conciliul Dogmatic din Florenţa

Conciliul dogmatic din Florenţa: “Aşadar ea [Biserica] condamnă, respinge, anatemizează şi declară ca fiind în afara Trupului lui Cristos, care e Biserica, pe oricine ţine păreri opuse sau contrare.”

■ Vatican II, Nostra Aetate #4: “…evreii nu trebuie prezentaţi nici ca respinşi de Dumnezeu, nici ca blestemaţi…” Latina Conciliului din Florenţa: “Quoscunque ergo adversa et contraria sentientes damnat, reprobat et anathematizat et a Christi corpore, quod est ecclesia, alienos esse denuntiat.”[4] ■ Vatican II, Nostra Aetate #4, Latina originală: “…Iudaei tamen neque ut a Deo reprobati neque ut maledicti exhibeantur…”[5]

Declarând dogmatic infailibil că toţi cei care au opinii contrare credinţei în Domnul nostru sau Sfânta Treime sunt respinşi, latina originală a Conciliului din Florenţa foloseşte cuvântul “reprobat”, care înseamnă “respinge”. Vine din verbul latin reprobo, care înseamnă “eu resping” sau “condamn”. Însă iată lovitura: în Nostra Aetate #4 (Declaraţia Vatican II despre relaţiile cu religiile necreştine) Vatican II foloseşte acelaşi verb, însă pentru a declara exact opusul! Vatican II foloseşte “reprobati”, care e participiul trecut pasiv pentru reprobo – exact acelaşi verb pe care l-a folosit Conciliul din Florenţa! Aceasta înseamnă că Vatican II şi Conciliul din Florenţa vorbesc despre exact acelaşi lucru – folosesc exact acelaşi verb – şi învaţă exact opusul! Biserica catolică defineşte că ea [Biserica] “reprobat” (respinge) toate persoanele (evreii, etc.) care au păreri contrare credinţei în Cristos sau Sfânta Treime. Vatican II spune că evreii nu trebuie consideraţi “reprobati” (ca fiind respinşi). Cu greu s-ar putea găsi un mod prin care Vatican II să contrazică dogma catolică mai clar de atât! Este absolut clar că Vatican II neagă învăţătura dogmatică a Conciliului din Florenţa. Deşi există multe alte erezii flagrante în Vatican II (după cum vom vedea), aceasta este cea mai specifică. În lumina acestor adevăruri, oricine ar nega faptul că Vatican II învaţă erezie, este pur şi simplu un mincinos. Această erezie din Declaraţia Vatican II Nostra Aetate este fundamentul teologic pentru învăţătura curentă a sectei Vatican II cu privire la evrei. Este motivul pentru care Vaticanul publică în prezent cărţi care învaţă că evreii sunt perfect liberi să trăiască ca şi cum Cristos nu ar fi venit. Este motivul pentru care secta Vatican II învaţă că vechiul Legământ mai este valabil. Şi tot acesta este motivul pentru care Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea au mers în sinagogi pentru a încerca să valideze religia evreiască, după cum vom vedea.

Celelalte erezii principale Vatican II

Erezii după document Vom vorbi acum despre celelalte erezii din următoarele documente Vatican II: 1. Unitatis Redintegratio – “Decret despre ecumenism” 2. Orientalium Ecclesiarum – “Decret despre bisericile orientale catolice” 3. Lumen Gentium – “Constituţia dogmatică despre Biserică” 4. Dignitatis Humanae – “Declaraţie privind libertatea religioasă” 5. Ad Gentes – “Decret privind activitatea misionară a Bisericii” 6. Nostra Aetate – “Declaraţie despre relaţiile Bisericii cu religiile necreştine” 7. Gaudium et Spes – “Constituţia privind Biserica în lumea contemporană” 8. Sacrosanctum Concilium – “Constituţia despre sfânta liturgie”

Note de final pentru Secţiunea 8:

[1] Yves Marsaudon în cartea sa Ecumenism Viewed by a Traditional Freemason, Paris: Ed. Vitiano, 121; citat de Permanences, no. 21 (iulie 1965), 87; citat și de Episcop Tissier De Mallerais, The Biography of Marcel Lefebvre, Kansas City, MO: Angelus Press, 2004, p. 328.

[2] Denzinger, The Sources of Catholic Dogma, B. Herder Book. Co., A treisprezecea ediție, 1957, no. 703-705.

[3] Walter M. Abbott, The Documents of Vatican II, The America Press, 1966, p. 666.

[4] 1937 Latin Version of Denzinger, Enchiridion Symbolorum, Herder & Co.., no. 705.

[5] Decrees of the Ecumenical Councils, Sheed & Ward and Georgetown University Press, 1990, Vol. 1, p. 970.

Padre Pio	“Ortodoxia” Răsăriteană expusă	Dovezi uimitoare pentru Dumnezeu	A cazut, a cazut Babilonul!!	Știri	Convertire la Credinţa Catolică	Probleme & grupuri tradiționale catolice	Spiritualitate	Dicţionar Catolic
Al treilea secret de la Fatima	În afara Bisericii nu este Mântuire	Introducere & Despre noi, & Informatii de contact	Fatima	Sfântul Rozariu	Biserica “Catolică” Vatican II expusă	What Fake Christians Get Wrong About Ephesians	Respingând pofta & impuritățile Iadului

Yves Marsaudon, mason de grad 33 din ritul scoţian, 1965: “…ideea curajoasă de libertate a gândirii… – se poate vorbi cu adevărat aici de o revoluţie care a venit de la lojile noastre masonice – şi-a răspândit magnific aripile peste acoperişul bazilicii Sf. Petru.”[1]

– Cea mai specifică erezie din Vatican II –

Vatican II foloseşte acelaşi verb ca şi Conciliul din Florenţa, însă pentru a învăţa exact opusul

■ Declaraţia Vatican II, Nostra Aetate (#4): “Deşi Biserica este noul Popor al lui Dumnezeu, totuşi evreii nu trebuie prezentaţi nici ca respinşi de Dumnezeu, nici ca blestemaţi, ca şi cum acest lucru ar decurge din Sfânta Scriptură.”[3]

Vatican II contra Conciliul Dogmatic din Florenţa

Celelalte erezii principale Vatican II